Wednesday, May 16, 2007

Ad'Or me

Si cand te gandeai ca s-a terminat perioada de conferinte, workshop-uri, seminarii, eu am mai gasit ceva. Seminariile Ad'Or. :D


Ziua a inceput cu Atelierul de publicitate sustinut de Mihai Coliban, cu invitati ca Vali Suciu, Creative la Odyssey si Liviu David, la Next Advertising. Pe Liviu David il mai vazusem si la ABM, Advertising Day, dar nu remarcasem ca e chiar un tip ok, cu multe idei si sfaturi bune invatate in Australia pe la scoli de publicitate.

Al doilea seminar, s-a numit Fotografia, calcaiul lui Ahile in publicitatea romaneasca? si a fost moderat de Razvan Capanescu. Oricum, el a vorbit cel mai mult, chiar daca mai erau prezenti inca 3 fotografi la masa, iar pe figura unuia se vedea clar frustrarea ca avea mai multe de spus decat cele 3 propozitii la care a fost lasat sa vorbeasca.

Ultimul seminar a fost cel mai interesant, dupa parerea mea, sustinut de John Pallant, EMEA Regional Creative Director - Saatchi & Saatchi, pe tema Nothing Is Impossible, motto-ul si belief-ul celor de la S&S, inscriptionat pe treptele sediului din Londra. Am cautat o fotografie cu inscriptia pentru a o pune pe blog, insa nu am gasit nicaieri pe net din pacate. Si chiar mi-au dovedit oamenii astia ca nimic nu e imposibil, chiar si cand nu ai un buget. Totul e sa devii inventiv. Cum ar fi asta. Pentru a promova o bautura pe baza de vodka, indulcita cu diverse arome, parca, pe nume Stark. Avand un buget mic, au inventat un cuvant, starkish, si au lansat un concurs prin diverse vedete ca sa inceapa sa-l foloseasca si tot bugetul era oferit ca premiu. Toata lumea a ajuns sa il utilizeze si a ajuns aparent sa fie publicat in dictionar, iar bautura a avut cel mai mare succes din istoria lansarilor bauturilor din acea categorie. :) Ca sa nu mai spun de Rubbish Film Festival, insa campania a fost pe 2005 si nu mai este site-ul up acum.

Ah, mi-a placut ca la ultima conferinta a venit si Bogdan Naumovici, a ramas si Capanescu de la seminarul anterior, au venit oameni de prin agentii, s-a umplut putin sala. Cand am trecut pe langa Naumovici, ma asteptam sa spuna o gluma, sa rad sau ceva. :))) Omului ala, cand nu ii mai mere treaba cu publicitatea, se poate apuca de stand-up oricand.

Totusi, imi place ca pe cand in conferintele sustinute de oamenii din publicitatea de la noi, ei prezinta lucrurile mult mai dramatic, ca nu oricine ajunge in publicitate, ca e chin, ca nu e de voi, la polul opus, cei din industria din Anglia vin cu discursuri de genul "Poti sa fii ce vrei sa fii, totul e sa crezi in tine, sa ai talent si sa muncesti". Bine, probabil diferenta dintre discursuri consta in faptul ca in Anglia publicitatea e o traditie de familie, iar la noi deocamdata e o moda. Desi mai nou la moda e PR-ul. Nu am nici o problema, duceti-va intr-acolo, fetelor! :D

0 comentarii: