Change is good

***

I will update my blog one day. I feel I have neglected it for too long and I would surely change that banner. Soon.

imPRINT 2009

***

Daca as avea ceva mai mult timp pe mana, cred ca as folosi urmatoarele 3 zile si jumatate pentru a cauta un concept care sa ii convinga pe tineri de importanta lecturii si care sa ii determine in acelasi timp sa citeasca mai mult. Apoi... l-as traduce intr-un print.

Bine, nu as face asta in mod normal, dar de data asta se pune la bataie o tableta grafica. We all want one, don't we? Si ar mai fi o excursie in Delta (educativa, desigur). Uh, chiar n-am fost niciodata in Delta. Ce mai e? Sa-mi vad campania prin tot orasul... nici asta nu strica. Imagineaza-ti cum ar fi sa mergi pe strada si sa surprinzi trecatorii oprindu-se sa iti admire lucrarea, sa le captezi zambetul si sa ii auzi spunand "Hmm, that's clever! I actually love this print! I think I'll take it home!" sau ceva de genul... :)) Toate astea pentru locul 1, restul premiilor sunt surpriza. Dar eu zic ca merita sa dati frau liber imaginatiei... pentru mine e prea tarziu, but save yourself!

***

imprint.advicestudents.ro > About > Brief > Juriu > Premii > Blog

***

IELTS test to be taken

***

The fourth step towards completing my Dream. 21 & 22 March, 2009.

***

The rest of the plan is:
Step 1. Choosing the subject.
Step 2. Choosing the universities.
Step 3. Writing my Personal Statement.
Step 4. Taking the IELTS test.
Step 5. Preparing the documents.
Step 6. Asking for letters of recommendation.
Step 7. Actually applying.
Step 8. Receiving offers from universities ;)
Step 9. Happy happy joy joy
Step 10. Applying for scholarships
Step 11. And so on. This is my plan. Take it as it is. You may not like it, I may not care. :)

Somebody really wants me out of here

***
Tin minte ani in care ma rugam sa pice din cer cate o super-oferta sa pot pleca din tara. Intre timp, am ajuns prin multe tari si orase, insa inainte de astea eram tare disperata sa ies din tara si ma rugam de ai mei macar sa ma duca in Republica Moldova, care e foarte aproape de Botosani. Ne, n-am ajuns nici pana acum acolo, dar inca mi se pare amuzant pana unde putea duce disperarea mea.

Acum, incep sa ma gandesc serios la faptul ca poate nu am ce cauta pe aici in weekendul asta (bine, in afara de experimentul lui framiu de a supravietui 2 zile doar pe bere) din moment ce am primit 2 oferte pentru aceeasi perioada in mai putin de 2 zile.

Prima - concert Oasis la Viena unde am inteles ca trebuia sa imi cumpar doar biletul de avion, fiindca renuntase cineva. Ma rog, la astea se adauga evident cheltuieli cu mancare, distractie, briz-briz-uri.

A doua - un Youth Exchange cu plecare joi si intoarcere luni, in Pesaro, Italia. Aici as fi platit partial transportul doar.

Dar ambele ar fi insemnat sa intru in banii pe care ii tot adun pentru Madrid. Come ooooon, Madriiid, right? Like... H&M, Pull and Bear, Bershka, Zara, Pimkie (de unde mi-am luat pantalonii rosii, Plescule, I know you love them).

Come ooooon, Madriiiid, unde merg cu prietenii mei, nu cu nobodies. We're gonna get wild, guys! :D

Plus ca ar fi insemnat sa pierd 5 zile in care as putea sa citesc pentru licenta, sa redactez primul capitol, sa mai scriu o scrisoare de intentie pentru aplicare la master, sa mai lucrez pentru IELTS (care bate la usa). Uh, chiar ma simt presata de timp zilele astea.

Stiu ca in general am un bulan cat carul, iar asta ii enerveaza pe prietenii mei la culme, insa ma gandesc ca sansele vor mai veni. Si amuzant este ca tot timpul vin. Enervant este, totusi, ca multe dintre ele nu vin in cel mai bun moment si mai stau apoi cu inima indoita ca am dat cu piciorul la o super-sansa.

Eh, dar mai vin si alte ocazii... :)

Later Edit: Ma gandesc ca asta ar putea fi inceputul pentru Final Destination 4. Daca se intampla sa ma calce o masina sau sa ma atinga un meteorit, doar pentru ca am ales sa raman weekendul asta in Bucuresti? Brrr... :P

No pressure

***


***

Nu imi place sa scriu. Dar imi place sa ma citesc.

***

Nu imi place sa scriu. Poate suna putin ipocrit ceea ce spun, avand in vedere ca din asta imi scot sau, mai bine zis, imi suplimentez banii de buzunar in ultimul timp. Insa pentru a scrie ceva, mie cred ca imi ia cel putin de doua ori mai mult timp decat ii ia unui om normal. Dau vina pe faptul ca nu am un vocabular bogat si intotdeauna imi gasesc greu cuvintele potrivite. Cuvintele care sa mi se para ca se conecteaza intre ele si dau impresia unui text fluid, ce ar putea face un om sa citeasca textul de la cap la coada dintr-o singura suflare. Totusi nu acesta este motivul pentru care nu am mai scris pe blog.

Am avut o vara destul de plina, care nu mi-a permis sa ma plictisesc si nici sa imi mai postez ideile aici. Cand as fi putut reveni, mi se paruse ca a trecut foarte mult timp de la ultimul post, oamenii ma intrebau ce se mai intampla cu blogul si mi se parea ca exista o oarecare presiune asupra revenirii. Ma gandeam ca trebuie sa revin dupa lunga pauza cu un post interesant, care sa aiba un ceva ce nu mi se parea ca-l gasesc... de fapt aici statea blah-ul. Chestia e ca acum la 2 noaptea mi-a venit cheful sa scriu.

Am realizat ca blogul a fost o experienta benefica pana acum, utila, poate chiar placuta. Acum un an, cineva mi-a facut cadou intrarea la Chemical Brothers, am adunat cateva oferte de job cu blogul asta, mi-am facut niste prieteni noi si pana la urma scriind aceste posturi am ajuns sa imi clarific si definesc unele stari. Toate motivele astea m-au facut sa scriu in continuare.

Ah, si sa nu mai spun ca imi place sa ma citesc. Imi place cum fiecare post, mai ales cele scrise la 6-7 dimineata la intoarcerea din club, conserva starea in care pluteam in acel moment, de la ura fata de cocalari pana la exaltarea de dupa o petrecere reusita.

So what can I say? I'm back.

La di da

***


The world sure looks different through my eyes... :)

Mai mai mai

***

Am doar 20 de ani... tot uit asta.

***

Din trecutul lunii aprilie, imi vedeam weekendul de 1 Mai prin Constanta-Mamaia, ceva in genul, cu noptile petrecute in Mania si after-urile pe plaja, cu cazare si dormit pe timp de zi, cu haine de schimb, cu baie in camera. Vremea insa, cam riscanta pentru escapade la mare. De fapt nu doar riscanta, ci deprimanta. Asa ca... plan abandonat si sperante in recuperarea somnului pierdut in ultimele luni.

Dar noooo, spontaneitatea nebanuita care mi-a apucat prietenii la 12 noaptea m-a cuprins si pe mine. "Da baaaai, aveti dreptate, am doar 20 de ani!!! Bine, hai la mare! Beau un Red Bull, lasa ca dorm maine."

Nu cred ca dupa facultate mai poti aprecia, si nici nu te poti distra mergand pe tren in picioare timp de 7 ore pana la mare, impartind sandwich-uri si palinca cu o gasca de prin Sibiu, cu un culoar mult prea aglomerat pentru a ajunge la baie, dupa ce fetele de la Red Bull au dat doze mok la urcarea in tren. Nu iti pasa ca nu ai cazare, iar primul lucru pe care il faci cand te dai jos din tren este sa iei directia marii. Te intinzi pe nisip, pui capul pe rucsac si simti pe fiecare centimetru dezgolit de piele soarele, care nu arde, ci doar incalzeste in aceasta perioada a anului. In fata se vad valurile marii; ele completeaza vizual senzatia de racoare a brizei. Granulele de nisip se intrepatrund cu degetele mainii drepte, in timp ce picaturi de apa se scurg de pe cutia de bere pe bratul stang... aaaaah, nu stiu daca puteam descrie mai plastic.

Cu 2 nopti nedormite, ceva beri la bord si multa energie in sistem adunata din doze de Red Bull si eliberata intr-un dans dement in Shire pe muzica draguta si ne-minimalista, m-am intors in Bucuresti cu un zambet tamp pe fata si o stare implinita. Chiar m-am distrat.

Frumos la 20 de ani cand nimic nu te tine pe loc. Nopti intregi nedormite, cu dimineti in care totul pare mult mai amuzant, posibilitatea de a pleca oricand oriunde iti taie capul si gandul linistitor ca a doua zi nu trebuie sa fii nicaieri.

Blacklight Tattoo

***

Si... spargem gheata cu...



I'm considering alternatives.

Mi-ar placea sa imi fac un tatuaj, dar nu cred ca sunt cea mai consecventa persoana; azi mi-ar placea la nebunie, maine nu, poimaine ar incepe parca sa imi placa din nou daca ma uit din unghiul asta, peste o saptamana as ajunge la intrebarea "What was I thinking?"

What could it be though? O steluta? Some kind of retro dancefloor? Un bec? Bubbles? Simt ca pot mai mult... O fantoma? O oitza? Semnul intrebarii? Un avion cu o dara de fum in urma sa? Harta metroului londonez? Un chibrit in flacari? Neah... va mai las si pe voi sa contribuiti la brainstorming. Aaaah, dar un tatuaj genial pentru poly-graduates type: link.

Ma gandesc ca pe termen lung ar da cel mai bine un tatuaj cu cerneala reactiva la lumina UV. Probabil cand voi realiza ca ma plictiseste, voi fi ajuns la o varsta la care nu voi mai gusta cluburile si viata de noapte, nu voi mai da de lumina UV si voi uita complet, la memoria mea, ca am avut vreodata un tatuaj. Asta daca becurile obisnuite nu vor fi inlocuite intre timp cu neoane UV, din cauza acumularii de E-uri in organism intr-o cantitate atat de mare incat lumina naturala si cea furnizata de becuri incandescente ar cauza spontaneous bursting into flames.

Si daca ar fi asa, ce frumos ar arata un tatuaj incretit pe pielea imbatranita a unei persoane de 80 de ani, stralucind ca si cand ar avea o sursa de lumina proprie... :)))

Bach:

When I was young, I used to own a piano. I was 6 when I started playing, but I really don't remember how it felt like. I do remember that I used to practice for hours though.

When I reached 5th grade, my parents moved me to another school. It was kind of sad, as I recall. I had to give up my painting brushes and my piano, as well. Although I would had chosen Drawing Class if I had stayed any longer at the Art School, I cried a whole night when my parents sold my piano to buy a computer. Difficult times those were...

Years went by and I never payed any attention to my artistic skills. Funny thing one night, when I had to stay at home because of the flu, I started drawing out of boredom and surprised myself with my... talent? This is the result of a few hours of practice :)


Although I did these sketches a few months ago, I decided to write this post only recently. And this is why: at work, we had this old piano, still functional though. When I came in early or stayed up after hours, I stroke up the only tune I remembered from elementary school and it felt great. It really did. It's amazing when you realize that the music you hear is a product of your own fingers and will... wow. Can I really do that? I felt like I could do more, so I went home and started looking for new songs to learn. But it was too late... the owner took her piano back a few days after. And that's how this piano went away as well. But it's ok, I didn't cry over this one. :)

In the video I posted that's not me playing, so no questions about that, please. :) But I'd like to play that track one day, on my own. I simply love it. Although I have no piano now, I promised myself when I was little that the moment I start making a lot of money, I'll buy my own grand piano, one of those long-tailed black beasts. Till then, I still have my crayons to draw one... I think I'll explore these drawing skills some more.

Here we go again

Nici ca am apucat sa ma bucur de vacanta, care, privind in urma, pare acum a fi fost mai mult un weekend decat doua saptamani, iar m-am trezit cu proiecte asaltandu-ma din toate partile.

In fiiiiiiiecare an, frate!

Si spun ca le fac din timp. Spun ca le fac in vacanta. Da... cine crede asta? Ma trezesc in plop cu doua saptamani inainte de sesiune. Bai si parca nu am stat chiar degeaba inainte de vacanta. Tin minte clar cum am stat o noapte intreaga inainte de predarea proiectului la ICRM sa scriu despre personalitatea romanilor care nu stiu sa-si dozeze timpul si lasa totul pe ultimul moment, dar atunci isi pierd noptile pentru a duce task-ul la capat. Chiar ironic. Radeam intr-un mod nervos, presata de timp.

Hmm... nu am mai dormit de vreo 34 de ore.

Acum ascult One.FM. In mod normal nu prea ascult, dar acum s-a facut sa fie in lista, nu mai tin minte de ce, shuffle-ul era activat si de pe undeva de prin alta camera am auzit Underworld - Rez-Cowgirl (Live Version). Piesa m-a intrigat si m-a atras in lumea ei mistica. Ascult deja de vreo jumatate de ora mixul. Dupa grila de programe, as spune ca mixeaza Raresh. Pai tot respectul. Iar sunetele astea minimal parca ma inconjoara. Parca... de unde vin? Din toate partile? Dar am boxele chiar in fata! Ce ciudat. Au o rezonanta ciudata. Imi confera un feeling special. Cred ca trebuie sa mai si dorm.

A inceput votarea Nights.RO Awards, apropo. In fiecare an imi place sa urmaresc rezultatele, mereu surprinzatoare, intrebandu-ma cine dumnezeu voteaza la chestia asta? :))

Hmm... cel mai bun dj roman as spune Raresh. Nu e nimic surprinzator in asta, a iesit si anul trecut, iar seturile lui de multe ori ies in fata main-ului la show-uri. Dar oare Rhadoo ce mai face?

Event-ul anului e greu de ghicit, avand in vedere ca, in comparatie cu alti ani, am avut si CokeLive si B'estival si Chemical Brothers si Sunwaves si bla bla. Dar voi merge pe Chemical. Asta am votat.

Desi nu ma impresioneaza vreun club in mod special, sper sa nu iasa din nou Kristalul pe primul loc. Chiar nu merita si chiar nu e.

Apoi, cred ca anul asta Sunrise va surclasa The Mission la categoria de branduri de petreceri. Au avut activitate intensa anul care a trecut. :)

In rest, sper sa ia BeatFactor premiul pentru cel mai bun site de profil.

Iar mai departe, nu mai tin minte restul categoriilor.

A trecut ora 12. A inceput Essential Selection pe One.FM. "Hmm, cat de comod... nu mai trebuie sa schimb pe Radio1 sa ascult emisiunea de saptamana trecuta", gandesc eu.

"I know you know this track, but have you heard this version? By Marky & Bungle" spune Pete Tong, iar pe fundal incepe Snow Patrol - Open Your Eyes.

Eu urlu in gand "Yes! Yes, i have! And I love you for playing that!" Frumos.

Dar nu e de saptamana trecuta. Tracklistul nu corespunde cu cel de pe site-ul Radio1. Anyway, vad ca vine Pete Tong in Buc prin februarie. Hmm, nu cred ca Pete un dj la care te-ai putea plictisi, oricat de comercial pune. So I'll be there. :)

Sarind de la o idee la alta, ma uit la post de la departare si pare atat de dubios. Nu e simetric, nu e uniform, nu e constant. It's like a rollercoaster.

Cu toate astea, ma duc sa dorm. Inchei aici inca un post de succes. :)

Fuggedaboudit

Nu am avut chef si inspiratie sa mai scriu in ultimul timp, insa momentul cere un post. :)

Peste tot numai "Best Of 2007", "Sarbatori fericite!", "Ne vedem la anul!" si apoi replica aia penibila pe care o tot auzi la inceputul fiecarui an... "Oau, nu ne-am mai vazut de un an". Nu ma face sa ma gandesc decat ca oamenii astia ori nu au simtul umorului, ori al timpului, ori sunt pur si simplu prosti, numai pentru ca folosesc anual aceeasi replica.

Nu veti gasi la mine "Best Of", nici "New Year's Resolutions", ci raspunsul la un tag care mi s-a parut potrivit pentru aceasta zi si situatie. Thanks, Jazzyflymc.

3 motive pentru care merita sa gandesti pozitiv:

Pai, primul ar fi in genul "good thoughts attract good things" :))
Al doilea e ca oricum nu stii ce se va intampla, iar optimismul e mai putin stresant.
Al treilea la care m-am gandit eu, vad ca e mentionat si de Monica. Da, orice lucru se rezolva pana la urma.

Mai departe vreau sa aud motivele lui Cerno. Si ale lui Bogdan. Yeah.

Mundane weekend

***


Imi recitesc posturile vechi, incercand sa imi aduc aminte de cand nu am mai fost in club. De la Villalobos tocmai? Mama, de vreo luna. Adevarul e ca mi se cam acrise atunci. Am mai iesit prin B52, localuri, bairamuri, dar nu in club. Ma simt ca o leguma. Simt nevoia sa dansez. Bazaie energia in mine. Nu pot sta locului. Ma tot fatai pe scaun. Ok, se poate sa fie si de la Cola, nu zic nu. :)

Astepti o saptamana sa vina weekendul sa bei o bere, doua, trei, combinate cu un shot de tequila cu portocala si scortisoara, sa porti discutii stupide, dar amuzante, sa nu dormi noptile, sa dansezi pana pici cu totul, sa mai razi de niste minimalisti pe whatever they're on these days care te avertizeaza sa nu cazi in prapastie (??), sa injuri babele la 5-6 dimineata ca trebuie sa mearga sambata la piata din partea opusa a Bucurestiului, sa nu prinzi loc pe metrou, sa rezisti in picioare 10 statii si parca tocmai atunci merge metroul mai greu ca moartea, sa iti vezi blocul in departare, iar ochii sa ti se umple de lacrimi de bucurie ca mai ai 100 de metri, sa ajungi in casa si sa constati ca, pana mea, ti-a trecut tot somnul. Uite asa simti cu adevarat ca a mai trecut un weekend!

E frustrant sa ai un chef debordant de a petrece si sa ajungi pe la prieteni la un vin fiert si cateva episoade din Friends. Nah, oricum mai bine decat sa stai singur in casa.

Un weekend incheiat cu o fata (fata, fatza, whatever) bosumflata rezemata (ce ciudat suna cuvantul asta... rezemat... re-ze-mat... hmmm) de mana dreapta pe geamul unui taxi, traversand Bucurestiul la 2 noaptea, pe ritmuri de Lauryn Hill. Orasul arata superb noaptea, in ceata, de sarbatori. Toate defectele se estompeaza, iar luminitele ard mai puternic. E o atmosfera tare mistica. Dar slava domnului ca weekendul asta se incheie. Acum imi pot canaliza toata energia asteptandu-l pe urmatorul.

Ce urmeaza? Hybrid @ Kristal. Ce sa spun... iarasi Kristal?

Oare cand se vor inventa telefoane mobile cu ventilator incorporat? Imagineaza-ti cum ar fi sa dansezi cu mobilul in aer, iar pletele sa-ti zboare in vant. Target principal - manelistii. Target secundar - toti cei care vor sa se sparga cu noile lor telefoane. If this ain't a million dollar idea, I don't know what is. :) Macar asa am scapa de una dintre problemele pe care le avem in Kristal.

Ma enerveaza vedetele

Ma enerveaza fitele lor de staruri, ma enerveaza faptul ca sunt oameni care ii pupa in fund, ma enerveaza ca starurile stiu asta si profita de acest lucru. Ma enerveaza, fiindca in sinea lor sunt niste oameni normali, ca sa nu spun ca unii sunt retardati chiar, sub acea imagine de milioane creata pentru mase. Oare nu au auzit de expresia Nike, we made you. We can break you?

Zilele astea, trebuie sa fac un interviu pentru FOEM/ cu Rob Acid. Ma gandeam eu, la inceput, cat de mijto va fi... Rob Acid, un pionier al muzicii techno, oau. In timp ce faceam cercetari despre el, am aflat cate lucruri a facut... are in casa aparatura folosita de serviciile secrete, a colaborat cu Native Instruments (daca Traktor va spune ceva), si-a pus la bataie o piesa la un concurs de pe FOEM/, iar John Digweed s-a declarat fanul sau.

Pe undeva pe aceasta linie am construit 14 intrebari pentru interviu si i le-am trimis. Dupa vreo saptamana in care nu am primit nici un raspuns de la el, aflu ca n-a avut chef sa raspunda la nici una, fiindca i s-au parut prea plictisitoare. Vaaaaaaai... el probabil se astepta la intrebari de genul "Daca te-ai trezi maine o caratita, care ar fi prima ta actiune?" sau "Daca ai fi o clanta, cum te-ai simti?" Pana mea, facem totusi interviuri muzicale si incercam sa transmitem informatii muzicale, despre noile sale proiecte, despre viziunea sa despre muzica si proiecte viitoare. :))

Anywaaaaay. M-am decis sa deschid un topic pe forumul FOEM/ pentru cei care au intrebari dubioase, ciudate, originale, creative, amuzante, whateva, pentru Rob Acid. Va invit si pe voi sa postati, daca sunteti interesati.

Totusi, sunt sigura ca Zabiela, omul care se lupta cu bodyguarzii sa coboare in multime sa dea mana cu oamenii, ar fi raspuns intr-o saptamana la intrebarile mele. Cause he's one of those cool VIP's. Yup yup. :)

Lucrurile pe care nu le spui, se pierd!

Ador aceasta reclama. Ma impresioneaza, desi sunt client fidel Orange.

De fapt, de ce sunt eu client fidel Orange? Nu. De ce imi pasa? Nici macar nu imi place sa vorbesc la telefon. Mi-e de ajuns sa stiu ca scot mobilul din buzunar, formez numarul, spun ce am de spus si gataaa.

Cu toate astea, mesajul campaniei ma atinge. Intotdeauna am fost persoana care nu spune lucrurile potrivite la momentele potrivite, dar ma trezesc cateodata spunand si lucruri nepotrivite in momente nepotrivite, iar din cand in cand, ma mai mananca cumva in fund... simt ca ar trebui sa spun ceva intr-un moment, ca daca nu, pierd ocazia, pierd momentul, iar vietii mele i se imprima un nou curs, rezultat din imposibilitatea mea de a ma exprima.

Sa spun, sa nu spun, sa spun, sa nu spun... iar daca ma decid sa spun acel lucru, intotdeauna iese prost si imi pare rau ca am facut acest lucru. E dubios. Dar nici nu ai vrea ca lucrurile pe care le-ai putea spune sa se piarda.

Problematic.

P.S.: Ah, iar piesa de pe fundal e Sophie Zelmani - Oh Dear, de pe albumul Sing And Dance, aparut in 2001.

Daca...

Daca as participa la Dansez pentru tine, as dansa pentru o masina de spalat vase.

Fix 2 zile pe saptamana mananc acasa, in acele zile de odihna fizica si spirituala. Cum as putea tocmai atunci sa stau sa spal vase? Nici nu imi place si, de fapt, chiar detest aceasta activitate. Prefer sa dau cu aspiratorul in toata casa, sa sterg praful pe fiecare raft, sa fac curatenie prin dulapuri, sa frec fiecare centimetru de gresie din baie, dar NU VASELE!

Mereu spun ca voi spala farfuria si furculita si paharul dupa ce le folosesc, dar niciodata nu ma tin de cuvant si foarte curand ambele spatii ale chiuvetei din bucatarie se umplu de vase. Ce priveliste trista... aproape ca simt viata de camin, unde hobby-ul fiecaruia e obtinerea si selectarea culturilor de bacterii. Si stiu de fiecare data ca imi ia cel putin o ora sa le termin, sa le spal in apa aia jegoasa in diferite nuante de galben (multumesc Apa Nova), sa ma enervez ca s-a intarit sucul pe fundul paharului si ca nu imi intra mana sa curat bine.

Dar nu, nu ofer nici o rezolvare a problemei si nu astept nici un sfat. Doar vroiam sa mentionez ca urasc sa spal vase. :)

Now it's personal!

Desi am de terminat un proiect pentru facultate si e trecut de 12, m-am gandit sa mai pun un post pe ziua de azi, pentru a comenta aceasta situatie groaznica, care va avea repercusiuni grave asupra vietii mele, in primul rand, dar si asupra economiei mondiale. De ce sa ne oprim aici? Si copiii nostri vor fi marcati de acest eveniment, il vor studia peste cativa ani la istoria Statelor Unite.

Totul a inceput cand am intrat in aceasta seara pe tv.torrents.ro sa imi downloadez episodul de saptamana aceasta din Desperate Housewives, dar ia-l de unde nu-i. Groaznic! Catastrofal! Nu as vrea sa fiu pesimista, dar daca maine nu gasesc nici Heroes? Doamne, cum s-a ajuns la aceasta situatie?

Stiam de cateva saptamani de greva scenaristilor din State si sunt total de acord cu ei. Normal ca ar trebui sa primeasca bani din vanzarea show-urilor si serialelor pe Internet, discuri Blu-Ray, IPTV, smart phones etc. si un procent mai mare pentru DVD. Ei deocamdata au dreptul la un procent infim din vanzarile casetelor si DVD-urilor, ceea ce e clar o mare pierdere, avand in vedere ca EU nu am mai atins o caseta VHS de printr-a 9-a, imi inchipui americanii. Pe langa asta, se preconizeaza ca vanzarile produselor din New Media le vor depasi pe cele de DVD-uri.

Totusi, cred ca s-a prelungit prea mult, iar producatorii sunt niste cretini. Nu pot spune cu exactitate cate seriale nu vor mai fi difuzate in viitorul apropiat, dar aici e toata lista. Aceasta greva inseamna pierderi uriase. Producatorii prefera sa piarda miliarde de dolari acum, decat sa le rezolve grevistilor cerintele si sa castige ei mai putin in timp. Ce tampenii spun! Nimeni nu si-ar reduce castigul, ci mai degraba ar mari pretul final, afectand pana la urma consumatorul. Si decat sa-si puna consumatorii in cap, mai bine scenaristii.

Dincolo de bani, chestia asta afecteaza oricum consumatorul. Si nu doar in Statele Unite. NU! Ci si in Romania, in cealalta parte a lumii.

Ma lucreaza la psihic. Ce s-a intamplat cu Kate din Lost? S-a maritat cu Jack sau cu Sawyer? Aia de au fost ingropati de vii, mai traiesc oare? Iar Victor din Desperate a murit? Adam din Heroes e personajul negativ sau chiar vrea sa salveze lumea?

Eu ca eu, dar sper ca producatorii se gandesc la telespectatorii acestor show-uri. Nu as vrea sa-i vad in strada, marsaluind, pe fanii (aia gay) si fanele lui Wentworth Miller din Prison Break, ca iese macel, va spun! Nu va puneti cu o multime de fani suparati. Astia sunt constienti cata popularitate are la nivel global acest serial? Unii oameni se sinucid daca pierde Steaua, va inchipuiti ce s-ar intampla pe plan mondial daca fanii nu l-ar mai vedea pe Miller? Eu nici nu ma uit, dar orice revista ai deschide dai de Prison Break.

Toate ca toate, dar slava domnului ca Tanar si Nelinistit are episoade asigurate pana in Ianuarie 2008, fiindca nu as vrea sa vad cum reactioneaza niste casnice furioase.

Inadmisibila aceasta situatie. Sunt furioasa. Sper sa se rezolve curand. Gata, ma duc sa imi fac proiectul.

Iar Kristal?

Da, iarasi in Kristal. M-am saturat.

De regula, ies sambata in club sa ascult ceva muzica si sa dansez pana dimineata, pana "imi intra picioarele in fund", cum spune o prietena, iar astfel, sunt multumita ca a mai trecut o saptamana.

Dar, in ultimul timp, cum am mai ajuns prin Kristal, de fiecare data am simtit ca m-am dus degeaba. Tot timpul fulleala, inghesuiala in club, pe hol si afara, aer irespirabil, cu mai mult fum de tigara in compozitie decat oxigen... si chiar platim sa mergem sa stam ca sardinele, sa ne calce in picioare toti cretinii si sa nu stii cum sa te dai mai repede la o parte, cand trece vreo tipa cu mana la gura spre baie, in viteza.

Chiar am platit 40 ron pentru asta azi? Nu imi vine sa cred. Raresh mi-a placut, ca intotdeauna, tot respectul. Dar pe Villalobos de abia l-am vazut. Cum a intrat baiatul la pupitru, s-a supraaglomerat deodata, pana atunci fiind doar aglomerat. Nu te mai puteai misca pe nici o directie, era cam ca in metrou dimineata, spre centru. Pentru a putea respira, trebuia sa te teleportezi cumva afara, fiindca traversatul multimii nu era o optiune, dar cum teleportatorul nu s-a inventat inca, nu aveai altceva de facut decat sa-ti urasti viata.

Dupa ceva timp de la inceperea setului, m-am gandit sa mai fac o incercare si sa intru in club. Am ajuns numai pana la bar si deja atmosfera era insuportabila. Pe langa asta, muzica bagata de Villalobos nu avea nici o coerenta si era plina de greseli. Probabil dupa o pastila, doua, lui i se pare arta, ca sa nu mai spun ca si celorlalti pastilati de prin sala li se parea la fel, gagii care stateau cu mainile in aer, ochii inchisi, leganandu-se usor in ritmul dubios al muzicii. Dar acum nu se mai spune incoerent, se spune eclectic. :)

Spre dimineata, cand atmosfera s-a rarefiat si am reusit sa ajung in primele randuri fara sa imi mai iau umeri si coate in fata, dupa 15 min, oamenii mei m-au anuntat ca pleaca, asa ca decat sa stau singura, mi-am bagat picioarele si m-am carat acasa, cu o usoara retinere in suflet, dar asta este.

Acum stau si ma gandesc... inteleg sa dau 85 ron pe Chemical Brothers, s-a meritat fiecare leu. Faithless 60 ron, da... dar 40 pentru chestia asta, neeee, nu s-a meritat, mai ales ca mai mult am vazut canapelele de pe hol, decat pe Villalobos, doar pe Raresh l-am mai intalnit.

Nu pot spune ca sunt minimalista convinsa, dar mai sunt dj care imi plac, dj pe care as vrea sa-i vad pe live, sa vad ce show fac, insa ma apuca groaza cand vad pe flyere Club Kristal sau Studio Martin. Organizatorii inca nu s-au prins ca tiparirea pe flyere a unor nume ca Magda, Luciano, Villalobos, M.A.N.D.Y etc. va umple o sala pana la refuz? Inteleg ca nimanui nu-i convine sa se bage un numar fix de bilete, probabil nici mie nu mi-ar placea sa raman pe dinafara, dar de ce nu se trece la o sala mai mare? Data viitoare, bagam Polivalenta, pana mea!

Ma gandeam sa merg la Sister Bliss vineri, dar vazand ca e din nou in Kristal, nu-mi mai trebuie. Si Sasha & Digweed? Chiar vreau sa-i vad, dar organizarea ma face sa stau acasa. Trebuie sa reevaluez agenda party-urilor din perspectiva economica, mai exact din perspectiva gradului de satisfactie pe care spera sa-l obtina un individ/o individa. :)

Voie buna.

Dupa 20 de ani...

... sa vedem cum stam.

Primul job, intr-o agentie de publicitate. Deocamdata nu fac nimic deosebit si intr-un fel, ma simt ca Daniel din Karate Kid, luat sub aripa lui Mr. Miyagi, the sensei. :) Daniel nu intelegea rostul diferitelor sarcini care i se dadeau la inceputul antrenamentelor, cum ar fi lustruitul podelelor sau vopsitul gardurilor, dar intr-un tarziu i s-a explicat ca astfel a invatat blocajul defensiv. Nu ma intelegeti gresit, nu lustruiesc podele, si nici nu vopsesc garduri. :)) Dar ma gandeam cum stateam acum cateva luni la seminarul lui Stefan Stroe, incercand sa inteleg explicatiile sale cu privire la rolul fiecarui departament din structura unei agentii de publicitate, iar la acel moment, totul parea incetosat. In prezent, vad pe viu cum decurg lucrurile si de abia acum inteleg ce vroia omul sa spuna.

Pe langa job, o data la cateva saptamani mai realizez interviuri pentru un netlabel nemtesc ce promoveaza muzica electronica, FOEM/, iar in restul timpului il bat la cap pe Saddler sa si le scrie pe ale lui. :)) Apropo, dude, cand primesc interviul cu Noar? :)) De asta vara ne tot chinuim sa il facem si e pacat, fiindca de fiecare data s-a amanat si totusi are piese dragute.

Acum vin si studiile. Anul 2, REI, ASE. Dupa un an de studii economice, am realizat ca nu e pentru mine. Desi am terminat cu o medie destul de mare, simteam ca ma plafonez cumva, fiindca nu trebuia sa ma chinui prea mult. ASE-ul mi se pare ca o linie de productie tehnologizata care scoate economisti pe banda rulanta. Cat despre REI, e un fel de bilingv al studiilor economice, care face introducere in multe materii, dar nimic in principiu. Partea buna e ca aveam timp sa merg la diverse workshop-uri, conferinte, unde am dat peste o multime de oameni care au terminat REI-ul si acum lucreaza in IT, in banci, in publicitate, in management, etc. iar acum cateva saptamani am dat si peste Alexandru Găvan, absolvent de REI, in prezent... alpinist si fotograf. :))) Rad si acum cand ma gandesc la raspunsurile colegilor mei din anul 1: "Eu am dat la REI, fiindca vreau sa ma fac diplomat" sau "Eu am dat la REI, fiindca vreau sa lucrez la ambasada Frantei". :)))))))))))) Cata naivitate... e drept ca mai ajung oameni pe la UE, pe la ambasade, dar cred ca procentul e destul de mic.

Apoi, am inceput anul asta si Comunicarea de la SNSPA, inghetata anul trecut. Deocamdata nu imi pot spune o parere clara despre facultate, numai ca desi nu am fost o cititoare inraita la viata mea, acum tanjesc dupa beletristica din liceu. :)) E drept ca imi plac si textele filosofice de acum, care imi mai deschid mintea si imi diversifica ideile; ma fac sa imi pun diverse probleme si imi place asta.

Desigur, am mai auzit textul ca sunt nebuna, 2 facultati, job... dar ceva ma retine sa las balta ASE-ul. In primul rand, ar fi renuntarea unui loc la buget, iar in al doilea rand ar fi nevoia de securitate. De cand ma stiu, cred ca doar 2 lucruri nu ma lasau sa dorm noaptea: problemele de mate care nu imi ieseau si stateam noaptea gandindu-ma la solutii, si brief-urile de la concursuri, la care imi veneau ideile cele mai bune fix inainte sa adorm. De cativa ani, imi doresc sa ajung in creatie. Dar ma sperie cateodata ideea ca as putea ajunge acolo si dupa un timp sa imi spuna cineva ca "you don't have what it takes, kiddo", iar ASE-ul ar fi ca o saltea ce m-ar salva din cadere libera, asigurandu-mi un loc in mediocritate si rutina, in contabilitate sau banci, whatever, as long as it pays. :) This is like the worst case scenario, hope not to get there.

Deocamdata am energie pentru toate. Realizez ca in sesiune va fi stres la maxim, dar mi-am planuit deja ca daca programarile examenelor intra in conflict, imi las restante la ASE, fiindca oricum restantele se dau in vara si as avea vacanta libera.

Eh... as long as I have a plan, right? :)

Ever seen that movie 'The Secret' ?

Traind cu prejudecata ca filmele din ultimii ani sunt din ce in ce mai proaste, mai ales continuarile filmelor de succes, rareori mai vizionez filme si alea, la recomandarea vreunui prieten. Asa am dat peste The Secret, un documentar despre cel mai bine pastrat secret al omenirii (aparent)... ta da da dam... legile universale ale atractiei.

Cam ca in reclamele de la pasta de dinti, unde vin actori imbracati intr-un halat Colgate incercand sa te convinga sa cumperi noua pasta pentru dinti sensibili, asa si aici, vin tot felul de dubiosi sa-ti explice cum sta treaba cu Secretul.

De-a lungul filmului, ei povestesc, in mare, cum tot ce intra in viata noastra, e atras de noi, dar mai ales de gandurile si dorintele noastre. Thoughts become things, prin vizualizarea lucrurilor. Asta e versiunea scurta, pentru versiunea detaliata, urmariti documentarul. :)

La un moment dat, vine un tip care isi spune povestea, cum a realizat un vision board, pe care a lipit poze cu lucrurile pe care si le dorea. De la realizarea placii, timp de cateva luni, tipul s-a tot mutat dintr-un loc in altul, pana s-a stabilit intr-o anume casa. Dupa ce a renovat-o, si-a regasit, din greseala printre cutii, placa viziunilor si a constatat ca locuia fix in casa a carei poza o decupase la pocneala de prin vreo revista. Practic, si-a materializat visul.

Desigur, la prima vedere, ai putea gandi "If this ain't top quality bullshit, I don't know what is...", dar chiar la exemplul tipului de mai sus m-am gandit, cand am dat zilele trecute peste aceasta poza in My Documents:

Si sa explic de ce: navigand acum cateva luni prin magazinul online adidas Originals, am dat peste aceasta pereche care mi-a placut atat de mult, incat am salvat poza (pe 27 aprilie anul curent, tin sa mentionez), pentru a retine modelul in caz ca imi mai iau o pereche de adidas, desi am o intreaga colectie de papuci si nu preconizam noi cheltuieli in acest departament. Dar ca sa clarificam lucrurile, pentru mine o pereche de adidas Originals e cam ca o pereche de Jimmy Choo pentru Carrie din Sex and the City. :)

Intre timp, am uitat de perechea de adidasi pe care mi-au picat ochii, insa zilele trecute, cand am gasit poza, m-am holbat putin la ea, apoi la adidasii din picioare, din nou la poza... si m-a lovit realitatea in fata. Acum o luna mi-am cumparat fix acelasi model de adidasi, numai ca pe alta culoare, fara sa realizez ca imi doream acest lucru de mult timp.

Well, I'll be damned... maybe these laws of attraction actually work. Till further notice, I will test this theory. :)

Some days are better than others

More to come. :)