Iar Kristal?

Da, iarasi in Kristal. M-am saturat.

De regula, ies sambata in club sa ascult ceva muzica si sa dansez pana dimineata, pana "imi intra picioarele in fund", cum spune o prietena, iar astfel, sunt multumita ca a mai trecut o saptamana.

Dar, in ultimul timp, cum am mai ajuns prin Kristal, de fiecare data am simtit ca m-am dus degeaba. Tot timpul fulleala, inghesuiala in club, pe hol si afara, aer irespirabil, cu mai mult fum de tigara in compozitie decat oxigen... si chiar platim sa mergem sa stam ca sardinele, sa ne calce in picioare toti cretinii si sa nu stii cum sa te dai mai repede la o parte, cand trece vreo tipa cu mana la gura spre baie, in viteza.

Chiar am platit 40 ron pentru asta azi? Nu imi vine sa cred. Raresh mi-a placut, ca intotdeauna, tot respectul. Dar pe Villalobos de abia l-am vazut. Cum a intrat baiatul la pupitru, s-a supraaglomerat deodata, pana atunci fiind doar aglomerat. Nu te mai puteai misca pe nici o directie, era cam ca in metrou dimineata, spre centru. Pentru a putea respira, trebuia sa te teleportezi cumva afara, fiindca traversatul multimii nu era o optiune, dar cum teleportatorul nu s-a inventat inca, nu aveai altceva de facut decat sa-ti urasti viata.

Dupa ceva timp de la inceperea setului, m-am gandit sa mai fac o incercare si sa intru in club. Am ajuns numai pana la bar si deja atmosfera era insuportabila. Pe langa asta, muzica bagata de Villalobos nu avea nici o coerenta si era plina de greseli. Probabil dupa o pastila, doua, lui i se pare arta, ca sa nu mai spun ca si celorlalti pastilati de prin sala li se parea la fel, gagii care stateau cu mainile in aer, ochii inchisi, leganandu-se usor in ritmul dubios al muzicii. Dar acum nu se mai spune incoerent, se spune eclectic. :)

Spre dimineata, cand atmosfera s-a rarefiat si am reusit sa ajung in primele randuri fara sa imi mai iau umeri si coate in fata, dupa 15 min, oamenii mei m-au anuntat ca pleaca, asa ca decat sa stau singura, mi-am bagat picioarele si m-am carat acasa, cu o usoara retinere in suflet, dar asta este.

Acum stau si ma gandesc... inteleg sa dau 85 ron pe Chemical Brothers, s-a meritat fiecare leu. Faithless 60 ron, da... dar 40 pentru chestia asta, neeee, nu s-a meritat, mai ales ca mai mult am vazut canapelele de pe hol, decat pe Villalobos, doar pe Raresh l-am mai intalnit.

Nu pot spune ca sunt minimalista convinsa, dar mai sunt dj care imi plac, dj pe care as vrea sa-i vad pe live, sa vad ce show fac, insa ma apuca groaza cand vad pe flyere Club Kristal sau Studio Martin. Organizatorii inca nu s-au prins ca tiparirea pe flyere a unor nume ca Magda, Luciano, Villalobos, M.A.N.D.Y etc. va umple o sala pana la refuz? Inteleg ca nimanui nu-i convine sa se bage un numar fix de bilete, probabil nici mie nu mi-ar placea sa raman pe dinafara, dar de ce nu se trece la o sala mai mare? Data viitoare, bagam Polivalenta, pana mea!

Ma gandeam sa merg la Sister Bliss vineri, dar vazand ca e din nou in Kristal, nu-mi mai trebuie. Si Sasha & Digweed? Chiar vreau sa-i vad, dar organizarea ma face sa stau acasa. Trebuie sa reevaluez agenda party-urilor din perspectiva economica, mai exact din perspectiva gradului de satisfactie pe care spera sa-l obtina un individ/o individa. :)

Voie buna.

Dupa 20 de ani...

... sa vedem cum stam.

Primul job, intr-o agentie de publicitate. Deocamdata nu fac nimic deosebit si intr-un fel, ma simt ca Daniel din Karate Kid, luat sub aripa lui Mr. Miyagi, the sensei. :) Daniel nu intelegea rostul diferitelor sarcini care i se dadeau la inceputul antrenamentelor, cum ar fi lustruitul podelelor sau vopsitul gardurilor, dar intr-un tarziu i s-a explicat ca astfel a invatat blocajul defensiv. Nu ma intelegeti gresit, nu lustruiesc podele, si nici nu vopsesc garduri. :)) Dar ma gandeam cum stateam acum cateva luni la seminarul lui Stefan Stroe, incercand sa inteleg explicatiile sale cu privire la rolul fiecarui departament din structura unei agentii de publicitate, iar la acel moment, totul parea incetosat. In prezent, vad pe viu cum decurg lucrurile si de abia acum inteleg ce vroia omul sa spuna.

Pe langa job, o data la cateva saptamani mai realizez interviuri pentru un netlabel nemtesc ce promoveaza muzica electronica, FOEM/, iar in restul timpului il bat la cap pe Saddler sa si le scrie pe ale lui. :)) Apropo, dude, cand primesc interviul cu Noar? :)) De asta vara ne tot chinuim sa il facem si e pacat, fiindca de fiecare data s-a amanat si totusi are piese dragute.

Acum vin si studiile. Anul 2, REI, ASE. Dupa un an de studii economice, am realizat ca nu e pentru mine. Desi am terminat cu o medie destul de mare, simteam ca ma plafonez cumva, fiindca nu trebuia sa ma chinui prea mult. ASE-ul mi se pare ca o linie de productie tehnologizata care scoate economisti pe banda rulanta. Cat despre REI, e un fel de bilingv al studiilor economice, care face introducere in multe materii, dar nimic in principiu. Partea buna e ca aveam timp sa merg la diverse workshop-uri, conferinte, unde am dat peste o multime de oameni care au terminat REI-ul si acum lucreaza in IT, in banci, in publicitate, in management, etc. iar acum cateva saptamani am dat si peste Alexandru Găvan, absolvent de REI, in prezent... alpinist si fotograf. :))) Rad si acum cand ma gandesc la raspunsurile colegilor mei din anul 1: "Eu am dat la REI, fiindca vreau sa ma fac diplomat" sau "Eu am dat la REI, fiindca vreau sa lucrez la ambasada Frantei". :)))))))))))) Cata naivitate... e drept ca mai ajung oameni pe la UE, pe la ambasade, dar cred ca procentul e destul de mic.

Apoi, am inceput anul asta si Comunicarea de la SNSPA, inghetata anul trecut. Deocamdata nu imi pot spune o parere clara despre facultate, numai ca desi nu am fost o cititoare inraita la viata mea, acum tanjesc dupa beletristica din liceu. :)) E drept ca imi plac si textele filosofice de acum, care imi mai deschid mintea si imi diversifica ideile; ma fac sa imi pun diverse probleme si imi place asta.

Desigur, am mai auzit textul ca sunt nebuna, 2 facultati, job... dar ceva ma retine sa las balta ASE-ul. In primul rand, ar fi renuntarea unui loc la buget, iar in al doilea rand ar fi nevoia de securitate. De cand ma stiu, cred ca doar 2 lucruri nu ma lasau sa dorm noaptea: problemele de mate care nu imi ieseau si stateam noaptea gandindu-ma la solutii, si brief-urile de la concursuri, la care imi veneau ideile cele mai bune fix inainte sa adorm. De cativa ani, imi doresc sa ajung in creatie. Dar ma sperie cateodata ideea ca as putea ajunge acolo si dupa un timp sa imi spuna cineva ca "you don't have what it takes, kiddo", iar ASE-ul ar fi ca o saltea ce m-ar salva din cadere libera, asigurandu-mi un loc in mediocritate si rutina, in contabilitate sau banci, whatever, as long as it pays. :) This is like the worst case scenario, hope not to get there.

Deocamdata am energie pentru toate. Realizez ca in sesiune va fi stres la maxim, dar mi-am planuit deja ca daca programarile examenelor intra in conflict, imi las restante la ASE, fiindca oricum restantele se dau in vara si as avea vacanta libera.

Eh... as long as I have a plan, right? :)

Ever seen that movie 'The Secret' ?

Traind cu prejudecata ca filmele din ultimii ani sunt din ce in ce mai proaste, mai ales continuarile filmelor de succes, rareori mai vizionez filme si alea, la recomandarea vreunui prieten. Asa am dat peste The Secret, un documentar despre cel mai bine pastrat secret al omenirii (aparent)... ta da da dam... legile universale ale atractiei.

Cam ca in reclamele de la pasta de dinti, unde vin actori imbracati intr-un halat Colgate incercand sa te convinga sa cumperi noua pasta pentru dinti sensibili, asa si aici, vin tot felul de dubiosi sa-ti explice cum sta treaba cu Secretul.

De-a lungul filmului, ei povestesc, in mare, cum tot ce intra in viata noastra, e atras de noi, dar mai ales de gandurile si dorintele noastre. Thoughts become things, prin vizualizarea lucrurilor. Asta e versiunea scurta, pentru versiunea detaliata, urmariti documentarul. :)

La un moment dat, vine un tip care isi spune povestea, cum a realizat un vision board, pe care a lipit poze cu lucrurile pe care si le dorea. De la realizarea placii, timp de cateva luni, tipul s-a tot mutat dintr-un loc in altul, pana s-a stabilit intr-o anume casa. Dupa ce a renovat-o, si-a regasit, din greseala printre cutii, placa viziunilor si a constatat ca locuia fix in casa a carei poza o decupase la pocneala de prin vreo revista. Practic, si-a materializat visul.

Desigur, la prima vedere, ai putea gandi "If this ain't top quality bullshit, I don't know what is...", dar chiar la exemplul tipului de mai sus m-am gandit, cand am dat zilele trecute peste aceasta poza in My Documents:

Si sa explic de ce: navigand acum cateva luni prin magazinul online adidas Originals, am dat peste aceasta pereche care mi-a placut atat de mult, incat am salvat poza (pe 27 aprilie anul curent, tin sa mentionez), pentru a retine modelul in caz ca imi mai iau o pereche de adidas, desi am o intreaga colectie de papuci si nu preconizam noi cheltuieli in acest departament. Dar ca sa clarificam lucrurile, pentru mine o pereche de adidas Originals e cam ca o pereche de Jimmy Choo pentru Carrie din Sex and the City. :)

Intre timp, am uitat de perechea de adidasi pe care mi-au picat ochii, insa zilele trecute, cand am gasit poza, m-am holbat putin la ea, apoi la adidasii din picioare, din nou la poza... si m-a lovit realitatea in fata. Acum o luna mi-am cumparat fix acelasi model de adidasi, numai ca pe alta culoare, fara sa realizez ca imi doream acest lucru de mult timp.

Well, I'll be damned... maybe these laws of attraction actually work. Till further notice, I will test this theory. :)

Chemical all the way

Afara vremea e cam de kkt, iar Weather Widget-ul informeaza cu tristete, pentru mine cel putin, ca pana miercuri va tot ploua.

Ieri, aproximativ pe la 23,30, am facut si eu 20 de ani, semn ca am supravietuit la 20 de toamne, dar inca nu se "vad" pe mine... zilele trecute un taximetrist imi spunea ca nu mi-ar fi dat mai mult de 14. Dar nu e nimic, la 30 de ani probabil voi arata de 20, iar lumea ma va intreba la ce facultate sunt. :))

20 de ani pe 20 octombrie cu Chemical Brothers la Bucuresti de ziua mea. :D NORMAL ca am fost acolo. Si a fost superb. O nebunie. Nebunie de superbie. :))

Am intrat in sala dupa 12. Am prins un warm-up cum de mult timp nu mi-a mai fost dat sa aud prin cluburi, cel putin ultimele 30 de minute din el. Sigur era mana lui Nathan Detroit, fiindca nu prea parea stilul lui Pagal sau al lui Negru.

A venit apoi momentul intrarii in scena al baietilor de la Chemical Brothers. Un sunet prelung facea inconjurul salii, lumea astepta, cand deodata s-a auzit primul beat, ce aducea clar a Galvanize, iar sala a inceput sa urle la recunoasterea piesei. Mi s-a parut o alegere excelenta de spart gheata, fiindca nu puteau incepe cu ceva prea agresiv, cum publicul nu era incalzit inca.

Timpul trecea, bpm-ul crestea, lumea dansa. Cred ca de la Hey Boy, Hey Girl incolo, am inceput sa dau 110% din mine. Ma simteam ca la un rave party cu stroboscoape ametitoare, iar de fiecare data cand se stingea lumina, parca vedeam scheleti in jur. Dar e doar efectul videoclipului. :) Oricum, 'the real thing' nu s-a comparat cu nimic altceva experimentat pana acum. Nici cu prima vizionare a videoclipului care era destul de diferit fata de chestiile din acea perioada, nici cu audierea in winamp acasa si nici cu remixul lui Zabiela.

Biletul si-a meritat toti banii (asta e pentru Dragos Manac, caruia ii multumesc din nou si sper sa citeasca acest post :) ) - visual-urile jumatate, iar muzica cealalta jumatate. Am auzit diverse comentarii privind raportul calitate-pret, dar mie, din primul rand, mi s-a parut ca a meritat toti banii. Visual-urile alea au fost destul de... psihedelice; si nu cred ca am mai folosit acest cuvant pe blog pana acum. Chiar de cateva ori m-am oprit din dans pentru a urmari gandacii care colcaiau pe fundal, robotii care veneau spre mine, ochii care urmareau lumea prin sala sau drumul haotic de prin padure.

Un alt moment de maxima intensitate pentru mine a fost la Saturate aka Electronic Battle Weapon 8. Ador piesa asta si am mai mentionat de cateva ori acest lucru pe blog. Dar, din nou, 'the real thing' nu se compara cu nimic altceva trait pana acum. Iar visual-urile au fost... oau. Perfecte. Deja nu mai am adjective sa imi descriu parerile. :)))

Citisem pe feeder o parere ca sfarsitul ar fi fost slab. Nah, mie mi s-a parut ok sa incheie mai chillout dupa ce te-au rupt in timpul concertului de nu stiai din ce membre sa mai dai. Dar e vorba de experienta personala a fiecaruia, oricum.

De data aceasta mi-a placut publicul. Destul de receptiv, lipsit de tarani fara nici o treaba pe acolo. Cel putin unde stateam eu. :) Locatia mi s-a parut ok amenajata, destul de spatioasa pentru numarul de participanti, astfel incat nu am avut niciodata senzatia ca n-am loc sa respir sau sa dansez. Imi place cand sunt mai multe puncte de vanzare ale bauturii si nu trebuie sa traversezi sala prin multime pentru a sta apoi la o coada interminabila sa-ti iei o bere. Imi place Polivalenta si pentru ca are un numar mare de bai, ceea ce nu te obliga sa stai la alta coada, care de obicei se formeaza in baie la fete.

Per total, un show care nu ar fi trebuit ratat. Iar acum, cateva poze de pe telefonul meu, dar sunt sigura ca vor aparea pe net poze mult mai bune. :)

Some days are better than others

More to come. :)

Electronic music

Yes, that's Apparat, but that's not the point. Browsing through the pix from the gigs I attended, I really couldn't take my eyes off this one. This is how electronic music feels like to me. Yeah.

Coming up: Chemical Brothers. :D

Ataraxia

Nu stiu cati dintre voi au vazut Lucky Number Slevin, dar este o secventa in care personajul principal spune ca are ataraxie. Pana in acel moment, ma intrebam de ce tipul e intotdeauna atat de calm si de relaxat, atat de sigur pe el, desi i-a fost spart nasul de 2 ori, a luat cativa pumni in burta si s-a trezit prins la mijloc intre 2 familii mafiote rivale.

Initial, ma gandeam ca o fi siguranta aia de sine specifica filmelor americane si atitudinea de James Bond...

Dar ce este pana la urma ataraxia? Teoretic, o stare sufleteasca, libera de griji si temeri. O stare de pasivitate. In conceptia filosofica epicuriana, este necesara pentru a atinge fericirea. Revenind la realitate, cum ar fi sa traiesti in ataraxie? La aceasta idee m-a gasit ziua de azi, dupa o luna de la vizionarea filmului.

Cum e sa fii tot timpul calm, iar lucrurile materiale sa nu te perturbe? Sa mergi la un interviu si sa fii complet relaxat. Sa mergi pe strada, sa te ia la bataie un grup de 10 persoane si sa gandesti "Eh, trece..." Dar pana la urma ce rost are sa-ti faci griji? E ca si cum ai incerca sa rezolvi probleme la matematica mestecand guma, cum apare in versurile piesei lui Baz Luhrmann - Everybody's Free to Wear Sunscreen. :)

Da, ma fascineaza aceasta stare si cred ca mi-ar placea sa ma identific cu ea, dar la mine e mai degraba indiferenta, as spune. Dar nu e dusa la extrem. Oh well...

Usor mahmura

Intr-o asemenea zi, marea smecherie este sa reusesti sa te ridici din pat si sa te imbraci pentru a iesi din casa. Dupa, totul vine de la sine. :)

Deschid usa, ies pe scara, atmosfera mistica... aici stateam si pana acum? Ma intorc, ma uit la sigla de pe usa... da, numele de familie pare in regula. Foarte ciudata senzatie. Ma simt ca si cum ar trebui sa urmaresc iepurasul alb, as in follow the white rabbit. Dar nu-l vad!!!!!

Imi continui drumul spre facultate, profund adancita in probleme existentiale si esentiale... oau, scari, ce inventie! Stang, drept, stang... de ce se spune piciorul stang si piciorul drept? De unde a venit stang si drept?

Afara, mi se parea ca darele de praf lasate in urma de maturatori formeaza un pattern. Ma fascineaza miscarea maselor de oameni. Si ma fascineaza cum oamenii se simt atrasi de multimi. Ma uit la oamenii care merg pe strada si imi imaginez cum vor arata peste 10 ani copiii intalniti in drum.

Imi inchipui o linie punctata care iese dintr-un om si imi arata pe unde a trecut, dar si pe unde va trece. O traiectorie decisa de cineva. Un destin proiectat in plan sub forma de liniute - liniute, unde fiecare pas e gandit. Fiecare actiune are un scop, este necesara pentru existenta, ca intreg. Reformuland, viata e un sir de evenimente necesare, cum spunea un prof.

Oamenii sunt si vor sa fie optimisti. Pentru a inlatura hazardul si haoticul din propria viata, au venit cu ideea de destin. Optimismul e dus la extrem cand noi credem ca ne putem influenta destinul, ca in reclama de la Pepsi. La fiecare pas avem alegeri de facut. Dar daca aceste alegeri au fost deja facute pentru noi, iar noi doar traim cu iluzia de liber arbitru? Ma gandesc ca omul, chiar daca este tinut in frauri, trebuie macar sa traiasca cu iluzia ca e liber. E mai usor de controlat astfel. De ce am avea o traiectorie personalizata in functie de alegerile pe care le facem? De ce ne-am bucura de acest privilegiu? Poate e totul doar un joc sadic pentru cineva...

Hmmm... :)

Friday night - to the club, Saturday night - to the club

Ce-i aici? Nu, nu se poate asa ceva. Nu trebuia sa fi mers vineri in Kristal. A fost mai ceva ca ratb-ul pe timp de vara. Nu credeam ca am atata apa in tesuturi sa transpir in halul ala, iar daca dansam putin, situatia se inrautatea vizibil. Multimea de tarani care se impingea in mine nu a ajutat, si nici cretinul care si-a stins tigara de mana mea. Dar gata, m-am calmat. :)

Scria la un moment dat pe forumul de pe nights.ro Deschiderea in sine este pt multi din clubberii romani un eveniment echivalent cu alinierea planetelor, asa ca s-ar calca in picioare si daca ar scrie Marioara Murarescu pe flyer. Cam asa e. Pffff... si nici nu a fost unul dintre cele mai bune seturi ale lui Zabiela, dar a mixat mijto Chemical Brothers - Hey boy, hey girl si Perseverence.

Sambata, la Ellen Allien & Apparat a iesit frumos. Mi-a placut faptul ca nu a fost atat de multa lume, ca puteam respira si aveam loc de dans, iar muzica a fost mult prea tare. Pacat ca duo-ul, desi a pus aproape tot albumul Orchestra of Bubbles, nu a pus Leave Me Alone, piesa pe care o adoooor. Dar nu e nimic, o ascult in timp ce scriu acest post. Ah, iar warm-up-ul lui Praslea mi-a placut foarte mult in comparatie cu chestiile dubioase pe care le punea in seara precedenta DJ Chriss in Kristal. :)

In final, m-am trezit si cu autograf. Nu ca as fi tinut mortis sa am, dar Apparat la iesire a trecut fix pe langa noi, asa ca de ce sa nu luam? :)) Dupa asta am iesit afara unde era Ellen Allien si pe acelasi principiu, daca tot e acolo, de ce sa nu luam autograf si de la ea? :) Destul de ok tipa fata de alti dj, radea cand ii spuneam cat de rau imi pare ca nu au pus piesa care ma obsedeaza pe mine si aparent se vor intoarce in curand. Eh, dar asta spun toti. :))

Ma gandeam acum, dupa ce am trecut pe Essential Mixul tipului de la High Contrast, ca as vrea sa vina in Romania. Da, cred ca asta va fi urmatoarea chestie pe care o voi astepta in Romania. :)

The sun is rare
And the moon is green
On Mars I wanna be, surprises for the brain...

Where are you heading?

Am spus ca nu voi face asta, dar nu ma mai pot abtine. Hai ca voi scrie despre Anglia, pentru ca mi-e dor deja si nici macar nu a trecut o saptamana de cand m-am intors. I'm getting softer, I guess. :)

De cand mi-a spus XXXXXXXXX ca pleaca un weekend in Londra, sa vada Fabric si de toate, am inceput sa imi bag unghiile in gat. Vreau inapooooooi.

In orice alte tari am fost pana acum, gandeam doar "da, foarte frumos, am mai taiat o tara de pe lista celor pe care imi doream sa le vizitez". Insa Anglia mi-a placut atat de mult, incat imi fac planuri in gand cum sa ma intorc mai repede. Master in Anglia? Sa mai astept inca 3 ani? Uof. Summer job? Lege nefavorabila. Sa strang cate 100 RON pe luna si sa merg un weekend in primavara? Nu ma pot duce singura. Trebuie sa imi conving si prietenii sa faca asta.

M-au cucerit total casele de caramida rosie, pe cel mult 2 etaje. Parcurile care imi aduc aminte de videoclipul lui Ronan Keating. Mai ales bancile in stilul asta. Fiecare banca cu povestea ei si in memoria cuiva. Sa nu mai spun de oameni... cine a spus ca englezii sunt persoane reci? Sunt oameni ca toti oamenii. Unii au chef de vorba, unii nu. Unii te opresc pe strada sa-ti povesteasca cum isi dau jos stupul de viespi de pe casa, altii cat de muci sunt, iar altii pur si simplu merg mai departe. Si nu te scot din "please" sau "thank you". Ah, si cine a spus ca ploua tot timpul? Bollocks! Vai, dar English Breakfast-ul cu ochiuri, carnati, bacon, fasole, rosie fiarta, ciuperci si toast cu unt. Mmmmm... nu iti mai trebuie nimic restul zilei. Iar la asta merge perfect a pint of beer.

Mi-a placut marea, cum era ea in starea naturala, fara sezlonguri, gunoaie sau tigani care sa vanda porumb. Just nothing for miles. A few people here in there, walking their dogs, jogging, whatever.

Din ce am vizitat, cred ca Lincoln-ul mi-a placut cel mai mult. Un mic oras medieval, acum centru universitar. Studentii nu cred ca se deosebeau foarte tare de cei din Bucuresti. Emo, minimalisti, trend-setteri, pitipoance, de toate. :) Globalizarea asta... dar cel mai tare mi s-a parut ca studentii fac loan-uri pentru a-si cumpara tzoale gen Levi's sau fac loan-uri pentru petreceri. Nu stiu pe ce perioada o fi imprumutul asta, dar mi se pare super tare ideea sa te distrezi in facultate si sa-ti faci griji mai tarziu, fiindca pentru multi facultatea este ultima treapta de libertate. Dupa, vine viata de familie, copiii, batranetea, nu mai e la fel. Si ce altceva sa faci la pensie daca nu sa stai pe veranda (sau in conservatory, cum spun ei) gandindu-te cate tampenii ai facut in tinerete, in timpul asta asteptandu-l pe postas cu pensia. :)

Asta imi aduce amine de clubbing-ul la englezi. Intr-o seara, ei iau localurile la rand. Cred ca fac vreo 4 cluburi/baruri pe noapte si beau in fiecare cate un pint, un shot, ceva. Ii vezi mergand apoi pe strazi in maieuase, pantaloni scurti, fustite de la caz la caz (mai sunt si transexuali, oricum :), cu berea in mana, incercand sa ajunga la urmatoarea locatie. Si nu e chiar cald tot timpul. :) In general, barurile am vazut ca au licenta de a vinde bauturi pana pe la 11 cand se inchid si incepe programul de club. Cluburile se inchid cam pe la 4, iar pe la ora aia supermarketurile nu au voie sa vanda alcool.

From my journey, nu cred ca voi uita niciodata satucul Upton, situat pe undeva... pana mea, la dracu in praznic in the country side of East Midlands. Inchiriasem o masina, iar gps-ul ne-a dus pe scurtaturi. Scurtaturile astea ma cam emotionau fiindca imi dadeau sentimentul ca vom ramane in camp fara baterie, benzina, diverse. Mai poti avea si ghinion. Probabil ziua as fi savurat tinuturile alea pustii, drumul ingust care trecea peste podete, salbaticia, totul era o atmosfera de Postman Pat. :)

A fost foarte mijto sa intalnesc englezi pur-sange. Londra, din punctul asta de vedere, nu mi-a placut atat de mult. Dar doar din punctul asta de vedere. :) E plina de turisti si imigranti. E diferita fata de restul tarii sau, cel putin, de partea estica, fiindca doar pe asta am vizitat-o. Nu mai are vibe-ul ala englezesc. :) Insa e superba noaptea. Imi pare rau ca nu am ajuns in cluburile cunoscute din Londra... Fabric, Ministry, The Egg, Turnmills, Bedrock, The Key, Escape, Gatecrasher etc etc...

Vreau sa ma mut in Anglia. Oriunde in afara Londrei, pe coasta estica sau cea de sud. Sa fac turul festivalurilor si al cluburilor din Londra, Brighton, Glastonbury, Bristol, Glasgow si mai gasesc eu. Scena de clubbing e destul de dinamica. :)

Vaaaai, dar v-am spus ca iubesc Radio1? Ah, dar stiati deja asta, cei 2 cititori ai mei infocati. :)


What's next? Ibeefa? UK again? Amsterdam?