Usor mahmura

Intr-o asemenea zi, marea smecherie este sa reusesti sa te ridici din pat si sa te imbraci pentru a iesi din casa. Dupa, totul vine de la sine. :)

Deschid usa, ies pe scara, atmosfera mistica... aici stateam si pana acum? Ma intorc, ma uit la sigla de pe usa... da, numele de familie pare in regula. Foarte ciudata senzatie. Ma simt ca si cum ar trebui sa urmaresc iepurasul alb, as in follow the white rabbit. Dar nu-l vad!!!!!

Imi continui drumul spre facultate, profund adancita in probleme existentiale si esentiale... oau, scari, ce inventie! Stang, drept, stang... de ce se spune piciorul stang si piciorul drept? De unde a venit stang si drept?

Afara, mi se parea ca darele de praf lasate in urma de maturatori formeaza un pattern. Ma fascineaza miscarea maselor de oameni. Si ma fascineaza cum oamenii se simt atrasi de multimi. Ma uit la oamenii care merg pe strada si imi imaginez cum vor arata peste 10 ani copiii intalniti in drum.

Imi inchipui o linie punctata care iese dintr-un om si imi arata pe unde a trecut, dar si pe unde va trece. O traiectorie decisa de cineva. Un destin proiectat in plan sub forma de liniute - liniute, unde fiecare pas e gandit. Fiecare actiune are un scop, este necesara pentru existenta, ca intreg. Reformuland, viata e un sir de evenimente necesare, cum spunea un prof.

Oamenii sunt si vor sa fie optimisti. Pentru a inlatura hazardul si haoticul din propria viata, au venit cu ideea de destin. Optimismul e dus la extrem cand noi credem ca ne putem influenta destinul, ca in reclama de la Pepsi. La fiecare pas avem alegeri de facut. Dar daca aceste alegeri au fost deja facute pentru noi, iar noi doar traim cu iluzia de liber arbitru? Ma gandesc ca omul, chiar daca este tinut in frauri, trebuie macar sa traiasca cu iluzia ca e liber. E mai usor de controlat astfel. De ce am avea o traiectorie personalizata in functie de alegerile pe care le facem? De ce ne-am bucura de acest privilegiu? Poate e totul doar un joc sadic pentru cineva...

Hmmm... :)