Fuggedaboudit

Nu am avut chef si inspiratie sa mai scriu in ultimul timp, insa momentul cere un post. :)

Peste tot numai "Best Of 2007", "Sarbatori fericite!", "Ne vedem la anul!" si apoi replica aia penibila pe care o tot auzi la inceputul fiecarui an... "Oau, nu ne-am mai vazut de un an". Nu ma face sa ma gandesc decat ca oamenii astia ori nu au simtul umorului, ori al timpului, ori sunt pur si simplu prosti, numai pentru ca folosesc anual aceeasi replica.

Nu veti gasi la mine "Best Of", nici "New Year's Resolutions", ci raspunsul la un tag care mi s-a parut potrivit pentru aceasta zi si situatie. Thanks, Jazzyflymc.

3 motive pentru care merita sa gandesti pozitiv:

Pai, primul ar fi in genul "good thoughts attract good things" :))
Al doilea e ca oricum nu stii ce se va intampla, iar optimismul e mai putin stresant.
Al treilea la care m-am gandit eu, vad ca e mentionat si de Monica. Da, orice lucru se rezolva pana la urma.

Mai departe vreau sa aud motivele lui Cerno. Si ale lui Bogdan. Yeah.

Shhh... Philip Glass - Japura River

Sounds familiar? Gonna make it my new ringtone for sure. :)

Burial - Untrue [2007]

Untrue, al doilea album scos de Burial, lansat pe 5 Noiembrie 2007.

Imi place la nebunie sound-ul incadrat in dubstep, din cate vad. In mare, piese soul cu voci prelucrate intens, totul pe beat de UK garage. Loving it.


Burial on Myspace

Burial - Archangel

Burial - Raver

Burial - Shell of Light

Mundane weekend

***


Imi recitesc posturile vechi, incercand sa imi aduc aminte de cand nu am mai fost in club. De la Villalobos tocmai? Mama, de vreo luna. Adevarul e ca mi se cam acrise atunci. Am mai iesit prin B52, localuri, bairamuri, dar nu in club. Ma simt ca o leguma. Simt nevoia sa dansez. Bazaie energia in mine. Nu pot sta locului. Ma tot fatai pe scaun. Ok, se poate sa fie si de la Cola, nu zic nu. :)

Astepti o saptamana sa vina weekendul sa bei o bere, doua, trei, combinate cu un shot de tequila cu portocala si scortisoara, sa porti discutii stupide, dar amuzante, sa nu dormi noptile, sa dansezi pana pici cu totul, sa mai razi de niste minimalisti pe whatever they're on these days care te avertizeaza sa nu cazi in prapastie (??), sa injuri babele la 5-6 dimineata ca trebuie sa mearga sambata la piata din partea opusa a Bucurestiului, sa nu prinzi loc pe metrou, sa rezisti in picioare 10 statii si parca tocmai atunci merge metroul mai greu ca moartea, sa iti vezi blocul in departare, iar ochii sa ti se umple de lacrimi de bucurie ca mai ai 100 de metri, sa ajungi in casa si sa constati ca, pana mea, ti-a trecut tot somnul. Uite asa simti cu adevarat ca a mai trecut un weekend!

E frustrant sa ai un chef debordant de a petrece si sa ajungi pe la prieteni la un vin fiert si cateva episoade din Friends. Nah, oricum mai bine decat sa stai singur in casa.

Un weekend incheiat cu o fata (fata, fatza, whatever) bosumflata rezemata (ce ciudat suna cuvantul asta... rezemat... re-ze-mat... hmmm) de mana dreapta pe geamul unui taxi, traversand Bucurestiul la 2 noaptea, pe ritmuri de Lauryn Hill. Orasul arata superb noaptea, in ceata, de sarbatori. Toate defectele se estompeaza, iar luminitele ard mai puternic. E o atmosfera tare mistica. Dar slava domnului ca weekendul asta se incheie. Acum imi pot canaliza toata energia asteptandu-l pe urmatorul.

Ce urmeaza? Hybrid @ Kristal. Ce sa spun... iarasi Kristal?

Oare cand se vor inventa telefoane mobile cu ventilator incorporat? Imagineaza-ti cum ar fi sa dansezi cu mobilul in aer, iar pletele sa-ti zboare in vant. Target principal - manelistii. Target secundar - toti cei care vor sa se sparga cu noile lor telefoane. If this ain't a million dollar idea, I don't know what is. :) Macar asa am scapa de una dintre problemele pe care le avem in Kristal.

More, moreee, I need moooreeeee!

***



:)

Ma enerveaza vedetele

Ma enerveaza fitele lor de staruri, ma enerveaza faptul ca sunt oameni care ii pupa in fund, ma enerveaza ca starurile stiu asta si profita de acest lucru. Ma enerveaza, fiindca in sinea lor sunt niste oameni normali, ca sa nu spun ca unii sunt retardati chiar, sub acea imagine de milioane creata pentru mase. Oare nu au auzit de expresia Nike, we made you. We can break you?

Zilele astea, trebuie sa fac un interviu pentru FOEM/ cu Rob Acid. Ma gandeam eu, la inceput, cat de mijto va fi... Rob Acid, un pionier al muzicii techno, oau. In timp ce faceam cercetari despre el, am aflat cate lucruri a facut... are in casa aparatura folosita de serviciile secrete, a colaborat cu Native Instruments (daca Traktor va spune ceva), si-a pus la bataie o piesa la un concurs de pe FOEM/, iar John Digweed s-a declarat fanul sau.

Pe undeva pe aceasta linie am construit 14 intrebari pentru interviu si i le-am trimis. Dupa vreo saptamana in care nu am primit nici un raspuns de la el, aflu ca n-a avut chef sa raspunda la nici una, fiindca i s-au parut prea plictisitoare. Vaaaaaaai... el probabil se astepta la intrebari de genul "Daca te-ai trezi maine o caratita, care ar fi prima ta actiune?" sau "Daca ai fi o clanta, cum te-ai simti?" Pana mea, facem totusi interviuri muzicale si incercam sa transmitem informatii muzicale, despre noile sale proiecte, despre viziunea sa despre muzica si proiecte viitoare. :))

Anywaaaaay. M-am decis sa deschid un topic pe forumul FOEM/ pentru cei care au intrebari dubioase, ciudate, originale, creative, amuzante, whateva, pentru Rob Acid. Va invit si pe voi sa postati, daca sunteti interesati.

Totusi, sunt sigura ca Zabiela, omul care se lupta cu bodyguarzii sa coboare in multime sa dea mana cu oamenii, ar fi raspuns intr-o saptamana la intrebarile mele. Cause he's one of those cool VIP's. Yup yup. :)

Woooow, that's some funky shit

Cred ca ar trebui sa ma uit mai des la Megastar. Prima oara cand m-am uitat, a fost aceasta faza, iar de atunci ma uit la acest filmulet cam o data la cateva zile, cand simt nevoia sa rad. :)))))

I would like to share it with you.

Totusi imi pare rau pentru fata aia. Cred ca s-a simtit de milioane, cu minus in fata, in acel moment. Probabil s-a mutat din tara deja. Mi le inchipui pe prietenele ei incercand sa o consoleze: "Hai, fata, ca ai cantat divin! Aia sunt niste prosti!" Dar e prea... prea amuzant!

Lucrurile pe care nu le spui, se pierd!

Ador aceasta reclama. Ma impresioneaza, desi sunt client fidel Orange.

De fapt, de ce sunt eu client fidel Orange? Nu. De ce imi pasa? Nici macar nu imi place sa vorbesc la telefon. Mi-e de ajuns sa stiu ca scot mobilul din buzunar, formez numarul, spun ce am de spus si gataaa.

Cu toate astea, mesajul campaniei ma atinge. Intotdeauna am fost persoana care nu spune lucrurile potrivite la momentele potrivite, dar ma trezesc cateodata spunand si lucruri nepotrivite in momente nepotrivite, iar din cand in cand, ma mai mananca cumva in fund... simt ca ar trebui sa spun ceva intr-un moment, ca daca nu, pierd ocazia, pierd momentul, iar vietii mele i se imprima un nou curs, rezultat din imposibilitatea mea de a ma exprima.

Sa spun, sa nu spun, sa spun, sa nu spun... iar daca ma decid sa spun acel lucru, intotdeauna iese prost si imi pare rau ca am facut acest lucru. E dubios. Dar nici nu ai vrea ca lucrurile pe care le-ai putea spune sa se piarda.

Problematic.

P.S.: Ah, iar piesa de pe fundal e Sophie Zelmani - Oh Dear, de pe albumul Sing And Dance, aparut in 2001.

Daca...

Daca as participa la Dansez pentru tine, as dansa pentru o masina de spalat vase.

Fix 2 zile pe saptamana mananc acasa, in acele zile de odihna fizica si spirituala. Cum as putea tocmai atunci sa stau sa spal vase? Nici nu imi place si, de fapt, chiar detest aceasta activitate. Prefer sa dau cu aspiratorul in toata casa, sa sterg praful pe fiecare raft, sa fac curatenie prin dulapuri, sa frec fiecare centimetru de gresie din baie, dar NU VASELE!

Mereu spun ca voi spala farfuria si furculita si paharul dupa ce le folosesc, dar niciodata nu ma tin de cuvant si foarte curand ambele spatii ale chiuvetei din bucatarie se umplu de vase. Ce priveliste trista... aproape ca simt viata de camin, unde hobby-ul fiecaruia e obtinerea si selectarea culturilor de bacterii. Si stiu de fiecare data ca imi ia cel putin o ora sa le termin, sa le spal in apa aia jegoasa in diferite nuante de galben (multumesc Apa Nova), sa ma enervez ca s-a intarit sucul pe fundul paharului si ca nu imi intra mana sa curat bine.

Dar nu, nu ofer nici o rezolvare a problemei si nu astept nici un sfat. Doar vroiam sa mentionez ca urasc sa spal vase. :)

De fraiera

Multumiri lui Cerno, omul care mi-a deschis urechile spre muzica lui Matthew Dear. Imi place la nebunie Deserter si simt ca va trebui sa-i fac loc pe mobil langa celelalte 2 obsesii ale mele de anul acesta: Junior Boys - In the Morning si Ellen Allien & Apparat - Leave Me Alone.

Oare de ce nu m-am dus eu la Matthew Dear cand aveam invitatie mok la Kiss7 Festival?

(punct) si de la capat.

Now it's personal!

Desi am de terminat un proiect pentru facultate si e trecut de 12, m-am gandit sa mai pun un post pe ziua de azi, pentru a comenta aceasta situatie groaznica, care va avea repercusiuni grave asupra vietii mele, in primul rand, dar si asupra economiei mondiale. De ce sa ne oprim aici? Si copiii nostri vor fi marcati de acest eveniment, il vor studia peste cativa ani la istoria Statelor Unite.

Totul a inceput cand am intrat in aceasta seara pe tv.torrents.ro sa imi downloadez episodul de saptamana aceasta din Desperate Housewives, dar ia-l de unde nu-i. Groaznic! Catastrofal! Nu as vrea sa fiu pesimista, dar daca maine nu gasesc nici Heroes? Doamne, cum s-a ajuns la aceasta situatie?

Stiam de cateva saptamani de greva scenaristilor din State si sunt total de acord cu ei. Normal ca ar trebui sa primeasca bani din vanzarea show-urilor si serialelor pe Internet, discuri Blu-Ray, IPTV, smart phones etc. si un procent mai mare pentru DVD. Ei deocamdata au dreptul la un procent infim din vanzarile casetelor si DVD-urilor, ceea ce e clar o mare pierdere, avand in vedere ca EU nu am mai atins o caseta VHS de printr-a 9-a, imi inchipui americanii. Pe langa asta, se preconizeaza ca vanzarile produselor din New Media le vor depasi pe cele de DVD-uri.

Totusi, cred ca s-a prelungit prea mult, iar producatorii sunt niste cretini. Nu pot spune cu exactitate cate seriale nu vor mai fi difuzate in viitorul apropiat, dar aici e toata lista. Aceasta greva inseamna pierderi uriase. Producatorii prefera sa piarda miliarde de dolari acum, decat sa le rezolve grevistilor cerintele si sa castige ei mai putin in timp. Ce tampenii spun! Nimeni nu si-ar reduce castigul, ci mai degraba ar mari pretul final, afectand pana la urma consumatorul. Si decat sa-si puna consumatorii in cap, mai bine scenaristii.

Dincolo de bani, chestia asta afecteaza oricum consumatorul. Si nu doar in Statele Unite. NU! Ci si in Romania, in cealalta parte a lumii.

Ma lucreaza la psihic. Ce s-a intamplat cu Kate din Lost? S-a maritat cu Jack sau cu Sawyer? Aia de au fost ingropati de vii, mai traiesc oare? Iar Victor din Desperate a murit? Adam din Heroes e personajul negativ sau chiar vrea sa salveze lumea?

Eu ca eu, dar sper ca producatorii se gandesc la telespectatorii acestor show-uri. Nu as vrea sa-i vad in strada, marsaluind, pe fanii (aia gay) si fanele lui Wentworth Miller din Prison Break, ca iese macel, va spun! Nu va puneti cu o multime de fani suparati. Astia sunt constienti cata popularitate are la nivel global acest serial? Unii oameni se sinucid daca pierde Steaua, va inchipuiti ce s-ar intampla pe plan mondial daca fanii nu l-ar mai vedea pe Miller? Eu nici nu ma uit, dar orice revista ai deschide dai de Prison Break.

Toate ca toate, dar slava domnului ca Tanar si Nelinistit are episoade asigurate pana in Ianuarie 2008, fiindca nu as vrea sa vad cum reactioneaza niste casnice furioase.

Inadmisibila aceasta situatie. Sunt furioasa. Sper sa se rezolve curand. Gata, ma duc sa imi fac proiectul.

Such a cliché

Ma simt ca o bucuresteanca - am fost in weekend la Predeal.

Desi ma vedeam mai curand in Brasov decat la Predeal, m-am sacrificat intr-o sambata si m-am trezit la 5, pentru a putea 3 saptamani sa nu ma duc la sport, sa dorm pana tarziu. Investesti acum si vezi rezultatele in timp. Hehe.

Insa nu m-am dus in vreo excursie de ski, nu stau zilele urmarind rubrica de meteo pentru a afla grosimea stratului de zapada de la munte, pur si simplu aveam nevoie de 3 prezente la sport, proba obligatorie la noi. A fost un fel de excursie a ASE-ului, cu prezenta facuta in gara si apoi program de voie.

Cu toate astea, cred ca sunt cea mai nepotrivita persoana pe care ai putea-o vedea la munte. Iarna, cel putin. Detest frigul, urasc zapada, nu stiu sa schiez si cred ca mi-ar fi frica sa-mi dau drumul in prapastie, adica pe partie. Prefer intotdeauna suprafetele drepte celor inclinate, desi am avut incidente si in asemenea conditii, atat cu rolele, cat si cu masinile. Intotdeauna se gaseste un destept sa se bage in fata!

Revenind la excursie, in gara la Predeal, majoritatea oamenilor erau entuziasmati la vederea partiei acoperite de zapada, fiind vizibil bine imbracati, cu bocanci, caciula, manusi si infofoliti cu fulare, eventual si cu o placa in mana, gata-gata sa strige "Partieeee!". Langa ei eram eu. Eu, ca in Bucuresti - blugi, geaca, adidasi, caciula (ha! macar atat) si o umbrela imensa in mana, a la Hercule Poirot, care s-a dovedit utila atat pe ploaia din Bucuresti, cat si in natura, servind ca punct de sprijin. Cu toate astea, eram mai presus de pitipoancele in cizme cu toc, blana cu model de leopard si un troller dupa ele.

Cel mai mult mi-a placut gara. Cred ca este cea mai tare gara pe care am vazut-o in Romania, desi concureaza la acest titlu si cea din Burdujeni, judetul Suceava, construita in 1869 si renovata de curand, copie la scara redusa a garii din Freiburg, Germania. Sala de asteptare din Predeal mi se pare geniala. E astfel pozitionata, incat ai o vizibilitate perfecta asupra liniilor si vezi cu 5 minute inainte de a sosi trenul, daca se apropie ceva de gara.

Cam atat despre iesirile de la sfarsit de saptamana, sper ca data viitoare sa fie Brasov sau Cluj, hmm, sau chiar Sibiu, ca tot nu am fost niciodata. Va las cu o poza din Predeal. E usor ireala, nush daca se intampla foarte des sa prinzi nu unul, ci 2 (!!!) Sageti Albastre in gara aia, avand in vedere ca la orele la care m-am plimbat eu, am prins numai accelerate jegoase. :)

Transitions

Recunosc. Nu mi-a iesit.

Am incercat sa pun un nou template, dar rezultatul nu a fost cel asteptat. Cum nu m-am gandit sa fac vreo copie a celui vechi, am refacut configuratia culorilor pe moment.

Nu pot decat sa imi cer scuze pentru eventualele neplaceri si dureri de cap cauzate de saturatia culorilor.

Later edit: Hmm, what about now? Am schimbat template-ul, iar banner-ul e facut de mine. Si eu cum pot... :)

Iar Kristal?

Da, iarasi in Kristal. M-am saturat.

De regula, ies sambata in club sa ascult ceva muzica si sa dansez pana dimineata, pana "imi intra picioarele in fund", cum spune o prietena, iar astfel, sunt multumita ca a mai trecut o saptamana.

Dar, in ultimul timp, cum am mai ajuns prin Kristal, de fiecare data am simtit ca m-am dus degeaba. Tot timpul fulleala, inghesuiala in club, pe hol si afara, aer irespirabil, cu mai mult fum de tigara in compozitie decat oxigen... si chiar platim sa mergem sa stam ca sardinele, sa ne calce in picioare toti cretinii si sa nu stii cum sa te dai mai repede la o parte, cand trece vreo tipa cu mana la gura spre baie, in viteza.

Chiar am platit 40 ron pentru asta azi? Nu imi vine sa cred. Raresh mi-a placut, ca intotdeauna, tot respectul. Dar pe Villalobos de abia l-am vazut. Cum a intrat baiatul la pupitru, s-a supraaglomerat deodata, pana atunci fiind doar aglomerat. Nu te mai puteai misca pe nici o directie, era cam ca in metrou dimineata, spre centru. Pentru a putea respira, trebuia sa te teleportezi cumva afara, fiindca traversatul multimii nu era o optiune, dar cum teleportatorul nu s-a inventat inca, nu aveai altceva de facut decat sa-ti urasti viata.

Dupa ceva timp de la inceperea setului, m-am gandit sa mai fac o incercare si sa intru in club. Am ajuns numai pana la bar si deja atmosfera era insuportabila. Pe langa asta, muzica bagata de Villalobos nu avea nici o coerenta si era plina de greseli. Probabil dupa o pastila, doua, lui i se pare arta, ca sa nu mai spun ca si celorlalti pastilati de prin sala li se parea la fel, gagii care stateau cu mainile in aer, ochii inchisi, leganandu-se usor in ritmul dubios al muzicii. Dar acum nu se mai spune incoerent, se spune eclectic. :)

Spre dimineata, cand atmosfera s-a rarefiat si am reusit sa ajung in primele randuri fara sa imi mai iau umeri si coate in fata, dupa 15 min, oamenii mei m-au anuntat ca pleaca, asa ca decat sa stau singura, mi-am bagat picioarele si m-am carat acasa, cu o usoara retinere in suflet, dar asta este.

Acum stau si ma gandesc... inteleg sa dau 85 ron pe Chemical Brothers, s-a meritat fiecare leu. Faithless 60 ron, da... dar 40 pentru chestia asta, neeee, nu s-a meritat, mai ales ca mai mult am vazut canapelele de pe hol, decat pe Villalobos, doar pe Raresh l-am mai intalnit.

Nu pot spune ca sunt minimalista convinsa, dar mai sunt dj care imi plac, dj pe care as vrea sa-i vad pe live, sa vad ce show fac, insa ma apuca groaza cand vad pe flyere Club Kristal sau Studio Martin. Organizatorii inca nu s-au prins ca tiparirea pe flyere a unor nume ca Magda, Luciano, Villalobos, M.A.N.D.Y etc. va umple o sala pana la refuz? Inteleg ca nimanui nu-i convine sa se bage un numar fix de bilete, probabil nici mie nu mi-ar placea sa raman pe dinafara, dar de ce nu se trece la o sala mai mare? Data viitoare, bagam Polivalenta, pana mea!

Ma gandeam sa merg la Sister Bliss vineri, dar vazand ca e din nou in Kristal, nu-mi mai trebuie. Si Sasha & Digweed? Chiar vreau sa-i vad, dar organizarea ma face sa stau acasa. Trebuie sa reevaluez agenda party-urilor din perspectiva economica, mai exact din perspectiva gradului de satisfactie pe care spera sa-l obtina un individ/o individa. :)

Voie buna.

Dupa 20 de ani...

... sa vedem cum stam.

Primul job, intr-o agentie de publicitate. Deocamdata nu fac nimic deosebit si intr-un fel, ma simt ca Daniel din Karate Kid, luat sub aripa lui Mr. Miyagi, the sensei. :) Daniel nu intelegea rostul diferitelor sarcini care i se dadeau la inceputul antrenamentelor, cum ar fi lustruitul podelelor sau vopsitul gardurilor, dar intr-un tarziu i s-a explicat ca astfel a invatat blocajul defensiv. Nu ma intelegeti gresit, nu lustruiesc podele, si nici nu vopsesc garduri. :)) Dar ma gandeam cum stateam acum cateva luni la seminarul lui Stefan Stroe, incercand sa inteleg explicatiile sale cu privire la rolul fiecarui departament din structura unei agentii de publicitate, iar la acel moment, totul parea incetosat. In prezent, vad pe viu cum decurg lucrurile si de abia acum inteleg ce vroia omul sa spuna.

Pe langa job, o data la cateva saptamani mai realizez interviuri pentru un netlabel nemtesc ce promoveaza muzica electronica, FOEM/, iar in restul timpului il bat la cap pe Saddler sa si le scrie pe ale lui. :)) Apropo, dude, cand primesc interviul cu Noar? :)) De asta vara ne tot chinuim sa il facem si e pacat, fiindca de fiecare data s-a amanat si totusi are piese dragute.

Acum vin si studiile. Anul 2, REI, ASE. Dupa un an de studii economice, am realizat ca nu e pentru mine. Desi am terminat cu o medie destul de mare, simteam ca ma plafonez cumva, fiindca nu trebuia sa ma chinui prea mult. ASE-ul mi se pare ca o linie de productie tehnologizata care scoate economisti pe banda rulanta. Cat despre REI, e un fel de bilingv al studiilor economice, care face introducere in multe materii, dar nimic in principiu. Partea buna e ca aveam timp sa merg la diverse workshop-uri, conferinte, unde am dat peste o multime de oameni care au terminat REI-ul si acum lucreaza in IT, in banci, in publicitate, in management, etc. iar acum cateva saptamani am dat si peste Alexandru Găvan, absolvent de REI, in prezent... alpinist si fotograf. :))) Rad si acum cand ma gandesc la raspunsurile colegilor mei din anul 1: "Eu am dat la REI, fiindca vreau sa ma fac diplomat" sau "Eu am dat la REI, fiindca vreau sa lucrez la ambasada Frantei". :)))))))))))) Cata naivitate... e drept ca mai ajung oameni pe la UE, pe la ambasade, dar cred ca procentul e destul de mic.

Apoi, am inceput anul asta si Comunicarea de la SNSPA, inghetata anul trecut. Deocamdata nu imi pot spune o parere clara despre facultate, numai ca desi nu am fost o cititoare inraita la viata mea, acum tanjesc dupa beletristica din liceu. :)) E drept ca imi plac si textele filosofice de acum, care imi mai deschid mintea si imi diversifica ideile; ma fac sa imi pun diverse probleme si imi place asta.

Desigur, am mai auzit textul ca sunt nebuna, 2 facultati, job... dar ceva ma retine sa las balta ASE-ul. In primul rand, ar fi renuntarea unui loc la buget, iar in al doilea rand ar fi nevoia de securitate. De cand ma stiu, cred ca doar 2 lucruri nu ma lasau sa dorm noaptea: problemele de mate care nu imi ieseau si stateam noaptea gandindu-ma la solutii, si brief-urile de la concursuri, la care imi veneau ideile cele mai bune fix inainte sa adorm. De cativa ani, imi doresc sa ajung in creatie. Dar ma sperie cateodata ideea ca as putea ajunge acolo si dupa un timp sa imi spuna cineva ca "you don't have what it takes, kiddo", iar ASE-ul ar fi ca o saltea ce m-ar salva din cadere libera, asigurandu-mi un loc in mediocritate si rutina, in contabilitate sau banci, whatever, as long as it pays. :) This is like the worst case scenario, hope not to get there.

Deocamdata am energie pentru toate. Realizez ca in sesiune va fi stres la maxim, dar mi-am planuit deja ca daca programarile examenelor intra in conflict, imi las restante la ASE, fiindca oricum restantele se dau in vara si as avea vacanta libera.

Eh... as long as I have a plan, right? :)

Ever seen that movie 'The Secret' ?

Traind cu prejudecata ca filmele din ultimii ani sunt din ce in ce mai proaste, mai ales continuarile filmelor de succes, rareori mai vizionez filme si alea, la recomandarea vreunui prieten. Asa am dat peste The Secret, un documentar despre cel mai bine pastrat secret al omenirii (aparent)... ta da da dam... legile universale ale atractiei.

Cam ca in reclamele de la pasta de dinti, unde vin actori imbracati intr-un halat Colgate incercand sa te convinga sa cumperi noua pasta pentru dinti sensibili, asa si aici, vin tot felul de dubiosi sa-ti explice cum sta treaba cu Secretul.

De-a lungul filmului, ei povestesc, in mare, cum tot ce intra in viata noastra, e atras de noi, dar mai ales de gandurile si dorintele noastre. Thoughts become things, prin vizualizarea lucrurilor. Asta e versiunea scurta, pentru versiunea detaliata, urmariti documentarul. :)

La un moment dat, vine un tip care isi spune povestea, cum a realizat un vision board, pe care a lipit poze cu lucrurile pe care si le dorea. De la realizarea placii, timp de cateva luni, tipul s-a tot mutat dintr-un loc in altul, pana s-a stabilit intr-o anume casa. Dupa ce a renovat-o, si-a regasit, din greseala printre cutii, placa viziunilor si a constatat ca locuia fix in casa a carei poza o decupase la pocneala de prin vreo revista. Practic, si-a materializat visul.

Desigur, la prima vedere, ai putea gandi "If this ain't top quality bullshit, I don't know what is...", dar chiar la exemplul tipului de mai sus m-am gandit, cand am dat zilele trecute peste aceasta poza in My Documents:

Si sa explic de ce: navigand acum cateva luni prin magazinul online adidas Originals, am dat peste aceasta pereche care mi-a placut atat de mult, incat am salvat poza (pe 27 aprilie anul curent, tin sa mentionez), pentru a retine modelul in caz ca imi mai iau o pereche de adidas, desi am o intreaga colectie de papuci si nu preconizam noi cheltuieli in acest departament. Dar ca sa clarificam lucrurile, pentru mine o pereche de adidas Originals e cam ca o pereche de Jimmy Choo pentru Carrie din Sex and the City. :)

Intre timp, am uitat de perechea de adidasi pe care mi-au picat ochii, insa zilele trecute, cand am gasit poza, m-am holbat putin la ea, apoi la adidasii din picioare, din nou la poza... si m-a lovit realitatea in fata. Acum o luna mi-am cumparat fix acelasi model de adidasi, numai ca pe alta culoare, fara sa realizez ca imi doream acest lucru de mult timp.

Well, I'll be damned... maybe these laws of attraction actually work. Till further notice, I will test this theory. :)

Chemical all the way

Afara vremea e cam de kkt, iar Weather Widget-ul informeaza cu tristete, pentru mine cel putin, ca pana miercuri va tot ploua.

Ieri, aproximativ pe la 23,30, am facut si eu 20 de ani, semn ca am supravietuit la 20 de toamne, dar inca nu se "vad" pe mine... zilele trecute un taximetrist imi spunea ca nu mi-ar fi dat mai mult de 14. Dar nu e nimic, la 30 de ani probabil voi arata de 20, iar lumea ma va intreba la ce facultate sunt. :))

20 de ani pe 20 octombrie cu Chemical Brothers la Bucuresti de ziua mea. :D NORMAL ca am fost acolo. Si a fost superb. O nebunie. Nebunie de superbie. :))

Am intrat in sala dupa 12. Am prins un warm-up cum de mult timp nu mi-a mai fost dat sa aud prin cluburi, cel putin ultimele 30 de minute din el. Sigur era mana lui Nathan Detroit, fiindca nu prea parea stilul lui Pagal sau al lui Negru.

A venit apoi momentul intrarii in scena al baietilor de la Chemical Brothers. Un sunet prelung facea inconjurul salii, lumea astepta, cand deodata s-a auzit primul beat, ce aducea clar a Galvanize, iar sala a inceput sa urle la recunoasterea piesei. Mi s-a parut o alegere excelenta de spart gheata, fiindca nu puteau incepe cu ceva prea agresiv, cum publicul nu era incalzit inca.

Timpul trecea, bpm-ul crestea, lumea dansa. Cred ca de la Hey Boy, Hey Girl incolo, am inceput sa dau 110% din mine. Ma simteam ca la un rave party cu stroboscoape ametitoare, iar de fiecare data cand se stingea lumina, parca vedeam scheleti in jur. Dar e doar efectul videoclipului. :) Oricum, 'the real thing' nu s-a comparat cu nimic altceva experimentat pana acum. Nici cu prima vizionare a videoclipului care era destul de diferit fata de chestiile din acea perioada, nici cu audierea in winamp acasa si nici cu remixul lui Zabiela.

Biletul si-a meritat toti banii (asta e pentru Dragos Manac, caruia ii multumesc din nou si sper sa citeasca acest post :) ) - visual-urile jumatate, iar muzica cealalta jumatate. Am auzit diverse comentarii privind raportul calitate-pret, dar mie, din primul rand, mi s-a parut ca a meritat toti banii. Visual-urile alea au fost destul de... psihedelice; si nu cred ca am mai folosit acest cuvant pe blog pana acum. Chiar de cateva ori m-am oprit din dans pentru a urmari gandacii care colcaiau pe fundal, robotii care veneau spre mine, ochii care urmareau lumea prin sala sau drumul haotic de prin padure.

Un alt moment de maxima intensitate pentru mine a fost la Saturate aka Electronic Battle Weapon 8. Ador piesa asta si am mai mentionat de cateva ori acest lucru pe blog. Dar, din nou, 'the real thing' nu se compara cu nimic altceva trait pana acum. Iar visual-urile au fost... oau. Perfecte. Deja nu mai am adjective sa imi descriu parerile. :)))

Citisem pe feeder o parere ca sfarsitul ar fi fost slab. Nah, mie mi s-a parut ok sa incheie mai chillout dupa ce te-au rupt in timpul concertului de nu stiai din ce membre sa mai dai. Dar e vorba de experienta personala a fiecaruia, oricum.

De data aceasta mi-a placut publicul. Destul de receptiv, lipsit de tarani fara nici o treaba pe acolo. Cel putin unde stateam eu. :) Locatia mi s-a parut ok amenajata, destul de spatioasa pentru numarul de participanti, astfel incat nu am avut niciodata senzatia ca n-am loc sa respir sau sa dansez. Imi place cand sunt mai multe puncte de vanzare ale bauturii si nu trebuie sa traversezi sala prin multime pentru a sta apoi la o coada interminabila sa-ti iei o bere. Imi place Polivalenta si pentru ca are un numar mare de bai, ceea ce nu te obliga sa stai la alta coada, care de obicei se formeaza in baie la fete.

Per total, un show care nu ar fi trebuit ratat. Iar acum, cateva poze de pe telefonul meu, dar sunt sigura ca vor aparea pe net poze mult mai bune. :)

Some days are better than others

More to come. :)

Electronic music

Yes, that's Apparat, but that's not the point. Browsing through the pix from the gigs I attended, I really couldn't take my eyes off this one. This is how electronic music feels like to me. Yeah.

Coming up: Chemical Brothers. :D

Ataraxia

Nu stiu cati dintre voi au vazut Lucky Number Slevin, dar este o secventa in care personajul principal spune ca are ataraxie. Pana in acel moment, ma intrebam de ce tipul e intotdeauna atat de calm si de relaxat, atat de sigur pe el, desi i-a fost spart nasul de 2 ori, a luat cativa pumni in burta si s-a trezit prins la mijloc intre 2 familii mafiote rivale.

Initial, ma gandeam ca o fi siguranta aia de sine specifica filmelor americane si atitudinea de James Bond...

Dar ce este pana la urma ataraxia? Teoretic, o stare sufleteasca, libera de griji si temeri. O stare de pasivitate. In conceptia filosofica epicuriana, este necesara pentru a atinge fericirea. Revenind la realitate, cum ar fi sa traiesti in ataraxie? La aceasta idee m-a gasit ziua de azi, dupa o luna de la vizionarea filmului.

Cum e sa fii tot timpul calm, iar lucrurile materiale sa nu te perturbe? Sa mergi la un interviu si sa fii complet relaxat. Sa mergi pe strada, sa te ia la bataie un grup de 10 persoane si sa gandesti "Eh, trece..." Dar pana la urma ce rost are sa-ti faci griji? E ca si cum ai incerca sa rezolvi probleme la matematica mestecand guma, cum apare in versurile piesei lui Baz Luhrmann - Everybody's Free to Wear Sunscreen. :)

Da, ma fascineaza aceasta stare si cred ca mi-ar placea sa ma identific cu ea, dar la mine e mai degraba indiferenta, as spune. Dar nu e dusa la extrem. Oh well...

Usor mahmura

Intr-o asemenea zi, marea smecherie este sa reusesti sa te ridici din pat si sa te imbraci pentru a iesi din casa. Dupa, totul vine de la sine. :)

Deschid usa, ies pe scara, atmosfera mistica... aici stateam si pana acum? Ma intorc, ma uit la sigla de pe usa... da, numele de familie pare in regula. Foarte ciudata senzatie. Ma simt ca si cum ar trebui sa urmaresc iepurasul alb, as in follow the white rabbit. Dar nu-l vad!!!!!

Imi continui drumul spre facultate, profund adancita in probleme existentiale si esentiale... oau, scari, ce inventie! Stang, drept, stang... de ce se spune piciorul stang si piciorul drept? De unde a venit stang si drept?

Afara, mi se parea ca darele de praf lasate in urma de maturatori formeaza un pattern. Ma fascineaza miscarea maselor de oameni. Si ma fascineaza cum oamenii se simt atrasi de multimi. Ma uit la oamenii care merg pe strada si imi imaginez cum vor arata peste 10 ani copiii intalniti in drum.

Imi inchipui o linie punctata care iese dintr-un om si imi arata pe unde a trecut, dar si pe unde va trece. O traiectorie decisa de cineva. Un destin proiectat in plan sub forma de liniute - liniute, unde fiecare pas e gandit. Fiecare actiune are un scop, este necesara pentru existenta, ca intreg. Reformuland, viata e un sir de evenimente necesare, cum spunea un prof.

Oamenii sunt si vor sa fie optimisti. Pentru a inlatura hazardul si haoticul din propria viata, au venit cu ideea de destin. Optimismul e dus la extrem cand noi credem ca ne putem influenta destinul, ca in reclama de la Pepsi. La fiecare pas avem alegeri de facut. Dar daca aceste alegeri au fost deja facute pentru noi, iar noi doar traim cu iluzia de liber arbitru? Ma gandesc ca omul, chiar daca este tinut in frauri, trebuie macar sa traiasca cu iluzia ca e liber. E mai usor de controlat astfel. De ce am avea o traiectorie personalizata in functie de alegerile pe care le facem? De ce ne-am bucura de acest privilegiu? Poate e totul doar un joc sadic pentru cineva...

Hmmm... :)

Friday night - to the club, Saturday night - to the club

Ce-i aici? Nu, nu se poate asa ceva. Nu trebuia sa fi mers vineri in Kristal. A fost mai ceva ca ratb-ul pe timp de vara. Nu credeam ca am atata apa in tesuturi sa transpir in halul ala, iar daca dansam putin, situatia se inrautatea vizibil. Multimea de tarani care se impingea in mine nu a ajutat, si nici cretinul care si-a stins tigara de mana mea. Dar gata, m-am calmat. :)

Scria la un moment dat pe forumul de pe nights.ro Deschiderea in sine este pt multi din clubberii romani un eveniment echivalent cu alinierea planetelor, asa ca s-ar calca in picioare si daca ar scrie Marioara Murarescu pe flyer. Cam asa e. Pffff... si nici nu a fost unul dintre cele mai bune seturi ale lui Zabiela, dar a mixat mijto Chemical Brothers - Hey boy, hey girl si Perseverence.

Sambata, la Ellen Allien & Apparat a iesit frumos. Mi-a placut faptul ca nu a fost atat de multa lume, ca puteam respira si aveam loc de dans, iar muzica a fost mult prea tare. Pacat ca duo-ul, desi a pus aproape tot albumul Orchestra of Bubbles, nu a pus Leave Me Alone, piesa pe care o adoooor. Dar nu e nimic, o ascult in timp ce scriu acest post. Ah, iar warm-up-ul lui Praslea mi-a placut foarte mult in comparatie cu chestiile dubioase pe care le punea in seara precedenta DJ Chriss in Kristal. :)

In final, m-am trezit si cu autograf. Nu ca as fi tinut mortis sa am, dar Apparat la iesire a trecut fix pe langa noi, asa ca de ce sa nu luam? :)) Dupa asta am iesit afara unde era Ellen Allien si pe acelasi principiu, daca tot e acolo, de ce sa nu luam autograf si de la ea? :) Destul de ok tipa fata de alti dj, radea cand ii spuneam cat de rau imi pare ca nu au pus piesa care ma obsedeaza pe mine si aparent se vor intoarce in curand. Eh, dar asta spun toti. :))

Ma gandeam acum, dupa ce am trecut pe Essential Mixul tipului de la High Contrast, ca as vrea sa vina in Romania. Da, cred ca asta va fi urmatoarea chestie pe care o voi astepta in Romania. :)

The sun is rare
And the moon is green
On Mars I wanna be, surprises for the brain...

Where are you heading?

Am spus ca nu voi face asta, dar nu ma mai pot abtine. Hai ca voi scrie despre Anglia, pentru ca mi-e dor deja si nici macar nu a trecut o saptamana de cand m-am intors. I'm getting softer, I guess. :)

De cand mi-a spus XXXXXXXXX ca pleaca un weekend in Londra, sa vada Fabric si de toate, am inceput sa imi bag unghiile in gat. Vreau inapooooooi.

In orice alte tari am fost pana acum, gandeam doar "da, foarte frumos, am mai taiat o tara de pe lista celor pe care imi doream sa le vizitez". Insa Anglia mi-a placut atat de mult, incat imi fac planuri in gand cum sa ma intorc mai repede. Master in Anglia? Sa mai astept inca 3 ani? Uof. Summer job? Lege nefavorabila. Sa strang cate 100 RON pe luna si sa merg un weekend in primavara? Nu ma pot duce singura. Trebuie sa imi conving si prietenii sa faca asta.

M-au cucerit total casele de caramida rosie, pe cel mult 2 etaje. Parcurile care imi aduc aminte de videoclipul lui Ronan Keating. Mai ales bancile in stilul asta. Fiecare banca cu povestea ei si in memoria cuiva. Sa nu mai spun de oameni... cine a spus ca englezii sunt persoane reci? Sunt oameni ca toti oamenii. Unii au chef de vorba, unii nu. Unii te opresc pe strada sa-ti povesteasca cum isi dau jos stupul de viespi de pe casa, altii cat de muci sunt, iar altii pur si simplu merg mai departe. Si nu te scot din "please" sau "thank you". Ah, si cine a spus ca ploua tot timpul? Bollocks! Vai, dar English Breakfast-ul cu ochiuri, carnati, bacon, fasole, rosie fiarta, ciuperci si toast cu unt. Mmmmm... nu iti mai trebuie nimic restul zilei. Iar la asta merge perfect a pint of beer.

Mi-a placut marea, cum era ea in starea naturala, fara sezlonguri, gunoaie sau tigani care sa vanda porumb. Just nothing for miles. A few people here in there, walking their dogs, jogging, whatever.

Din ce am vizitat, cred ca Lincoln-ul mi-a placut cel mai mult. Un mic oras medieval, acum centru universitar. Studentii nu cred ca se deosebeau foarte tare de cei din Bucuresti. Emo, minimalisti, trend-setteri, pitipoance, de toate. :) Globalizarea asta... dar cel mai tare mi s-a parut ca studentii fac loan-uri pentru a-si cumpara tzoale gen Levi's sau fac loan-uri pentru petreceri. Nu stiu pe ce perioada o fi imprumutul asta, dar mi se pare super tare ideea sa te distrezi in facultate si sa-ti faci griji mai tarziu, fiindca pentru multi facultatea este ultima treapta de libertate. Dupa, vine viata de familie, copiii, batranetea, nu mai e la fel. Si ce altceva sa faci la pensie daca nu sa stai pe veranda (sau in conservatory, cum spun ei) gandindu-te cate tampenii ai facut in tinerete, in timpul asta asteptandu-l pe postas cu pensia. :)

Asta imi aduce amine de clubbing-ul la englezi. Intr-o seara, ei iau localurile la rand. Cred ca fac vreo 4 cluburi/baruri pe noapte si beau in fiecare cate un pint, un shot, ceva. Ii vezi mergand apoi pe strazi in maieuase, pantaloni scurti, fustite de la caz la caz (mai sunt si transexuali, oricum :), cu berea in mana, incercand sa ajunga la urmatoarea locatie. Si nu e chiar cald tot timpul. :) In general, barurile am vazut ca au licenta de a vinde bauturi pana pe la 11 cand se inchid si incepe programul de club. Cluburile se inchid cam pe la 4, iar pe la ora aia supermarketurile nu au voie sa vanda alcool.

From my journey, nu cred ca voi uita niciodata satucul Upton, situat pe undeva... pana mea, la dracu in praznic in the country side of East Midlands. Inchiriasem o masina, iar gps-ul ne-a dus pe scurtaturi. Scurtaturile astea ma cam emotionau fiindca imi dadeau sentimentul ca vom ramane in camp fara baterie, benzina, diverse. Mai poti avea si ghinion. Probabil ziua as fi savurat tinuturile alea pustii, drumul ingust care trecea peste podete, salbaticia, totul era o atmosfera de Postman Pat. :)

A fost foarte mijto sa intalnesc englezi pur-sange. Londra, din punctul asta de vedere, nu mi-a placut atat de mult. Dar doar din punctul asta de vedere. :) E plina de turisti si imigranti. E diferita fata de restul tarii sau, cel putin, de partea estica, fiindca doar pe asta am vizitat-o. Nu mai are vibe-ul ala englezesc. :) Insa e superba noaptea. Imi pare rau ca nu am ajuns in cluburile cunoscute din Londra... Fabric, Ministry, The Egg, Turnmills, Bedrock, The Key, Escape, Gatecrasher etc etc...

Vreau sa ma mut in Anglia. Oriunde in afara Londrei, pe coasta estica sau cea de sud. Sa fac turul festivalurilor si al cluburilor din Londra, Brighton, Glastonbury, Bristol, Glasgow si mai gasesc eu. Scena de clubbing e destul de dinamica. :)

Vaaaai, dar v-am spus ca iubesc Radio1? Ah, dar stiati deja asta, cei 2 cititori ai mei infocati. :)


What's next? Ibeefa? UK again? Amsterdam?

Re-live the past

Astazi pentru voi am o piesa din 1975, Camille Yarborough - Take Yo' Praise, piesa remixata ulterior de Fatboy Slim si denumita Praise You. Soul-gorgeous. :)

Camille a scos mai multi bani de pe urma remixului lui Fatboy Slim decat de pe propriul sau album, piesa fiind folosita si in campania din 2000 a lui Al Gore pentru presedintie.

Iar ca de final, a Radio1 special (gotta love Radio1): Radio 1 Legends - Norman Cook (online) or available for dload here. Cu ocazia implinirii a 40 de ani de functionare a statiei, au chemat 10 legende ale muzicii britanice sa puna piesele preferate, piese care i-au inspirat de-a lungul carierei + diverse povestioare. De exemplu, de unde vine numele de 'Fatboy Slim'.

Tune in and enjoy. :)

skins

M-am intors. Iubesc Anglia. Cam atat acum.

Primul lucru pe care l-am facut de cand m-am intors, a fost sa imi dloadez unica serie a show-ului care face atata valva pe acolo - skins. Am stat jumatate de zi sa ma uit la toate cele 9 episoade si cred ca merita.

Recunosc ca nu m-a convins de la primul episod, dar am continuat sa ma uit, iar pe parcurs am inceput sa ma atasez de personaje. E in genul teenage drama, dar la capatul opus fata de The OC, de care chiar isi bat joc, mult mai realist, cu o nuanta de umor negru britanic.

Din cate am inteles a fost anulat dupa prima serie, dar fanii au reactionat puternic. In urma cu cateva zile s-a lansat prima serie pe dvd si de acum nu putem decat sa asteptam, poate poate apare si a doua on air.

Pentru cei care s-au plictisit de serialele cliseistice americane si pun mana sa dloadeze, sper sa va placa. :)

Not here, not now

Gata. Iau o pauza de la a blogui despre nimic sau de la a nu blogui oricum, ca nu am mai postat de cand am plecat de acasa.



Back in 5. :)

Momente contemplative

*** Postul asta are mult prea multe greseli, dar nu il voi corecta nici macar acum, o luna mai tarziu, fiindca mi se pare... autentic? E mai mult o diaree de cuvinte si nu o opera de arta. Doar simteam nevoia sa imi scriu gandurile care imi alergau frenetic prin minte la 2 noaptea, inainte de a pleca din nou.

Cred ca e prima data cand trebuie sa ma intorc in Bucuresti, iar eu stau cu toate lucrurile imprastiate prin camera cu mai putin de 12 ore inainte de plecare si asta netinand cont de faptul ca inca nu mi-am facut somnul de 10 ore.

Stau la laptop, fixez peretele din fata, expresia fetei nu exprima nimic, pe fundal se aude muzica, iar eu ma gandesc ca imi pare rau ca plec. Probabil de asta nu m-am grabit sa imi fac bagajul. E deprimant faptul ca vara s-a terminat. Dar imi vin diverse flashback-uri si ma gandesc "Maaaaan, those were the days..." Chiar a fost o vara grozava spre deosebire de altele in care putrezeam in vreun oras sau altul. Acum nu, am fost intr-o continua miscare si mi-a placut asta. M-am distrat. Imi plac prietenii mei si imi place gasca mea. Cred ca e efectul Bucuresti care te pune in miscare. Iti da dinamica. E mijto.


Flashbacks

Cum am iesit din sesiune am luat festivalurile la rand. CokeLive, B'estival, Kiss 7; am facut putin foamea, dar cred ca a meritat. Stau acum si rad... cum am stat o noapte sa ma uit la National Geographic la documentare despre religie in loc sa invat pentru examen si a doua zi am mers la kiss7 festival fara sa dorm, incercand, usor praf, la 6 dimineata sa nimeresc trenul spre casa. Maaaaan.

Cateva zile pe acasa si inapoi in Bucuresti inainte de a ma cuprinde plictiseala.

Mare, Costinesti. Multa tequila, "me-ga dis-co-te-caaaaa... te cheama la ea" (nu ca mi-ar placea megadiscoteca, dar fuck, that is one catchy tune!).

Civilizatia minimal, cunoscuta noua din cluburi ca Studio Martin, s-a stabilit in statiunea Costinesti. O alta ramura a acestei civilizatii era deja stabilita in Mamaia. In Costinesti s-au stabilit pe plaja, langa lac. Astfel, mai multi oameni au fost introdusi acestei culturi mistice, minimalul, cooptand noi oameni, nepregatiti pentru acest pas urias al vietii lor. Acesti oameni se supun teoriei maiorescene a formelor fara fond, ei neavand o pregatire anterioara pentru aceasta trecere. Whateva. Frig. Tipi la agatat, cea mai tare replica "Iisus vrea sa impartim aceasta bere" (Toti 3?). Fascinanti stabilopozi. Aaaa... confuzie.

Bucuresti.

Munte. Ploaie si curcubeie. Incredibil sa treci in mai putin de o zi de la temperaturi de 40+ din Bucuresti, la doar cele 10 de la munte. Brrrrr... bere si sirop de patlgina. La naiba cu tusea asta.

Botosani, singura acasa. Eeeeeh, fuck this shit: inapoi la mare. Constanta, la bunici, nu ai mei, short term memory loss. "De unde esti? / Din Botosani. / Da, frumos, cumnatul meu a stat acolo 10 ani, ofiter transferat. [1 minut mai tarziu] Tu de unde esti? / Din Botosani. /Ah, nu stiam...". Zabiela, Mania again, oameni care nu au o treaba si totusi destul de multumita de show. A doua zi, Costinesti, gratar. A treia zi Vama, multa tequilla, chitari, Banderas/Panteras/whatever, cort. 13 ore pana acasa.

Din nou Botosani. Singura acasa, nopti petrecute cu gasca reintalnita la jocuri de europolis interminabile si mereu imprevizibile, cu bere pe langa. Nopti petrecute pana dimineata in fata televizorului, cand pana si stirile par amuzante, ca sa nu mai spun de italianul cu "Cado! Ca-do! Uno diamante veritable" si 11 inele de aur/platina/argint/"da cum sa nu?" la doar 3-4 mil. Discutii fara sens, interesante doar de dragul orei. Iar am prins rasaritul, hai sa dormim. S-au intors si parintii, ne-am mutat cartierul general in oras. Totul se inchide la 11-12. Cam penibil. Noroc ca era cald si pierdeam noptile la un pet la discutii penale, pe scari, departe, urmarind cocalarii care ies din club. A mai urmat si o perioada de odihna cu zile de venit la 12 cel tarziu acasa. Parinti mirati, evident. Iesit in gasca, fast rides, hai si prin club, asa ca dinainte de plecare, vizita la diriga. Ras mult.


Inapoi la realitate.

Este ora 4 si cred ca ar fi cazul sa dorm. Doar o chestie mai am de spus: castravete aka guy that changes his profile name every day.

A new comic recommendation

Imi plac benzile desenate, iar de curand am dat peste xkcd, descrisa ca a webcomic of romance, sarcasm, math, and language. Mie mi-a placut atat de mult incat am facut un fel de maraton citind toate cele 314 editii aparute pana astazi. Nu sunt geniale toate, dar cateva chiar merita.

For all you comic lovers out there... enjoy!

The difference between a normal person and a scientist

Optical illusion. Not

Insomnia



Pillow talk



Names



Love

Commitment

Malaria party

The #1 programmer excuse



The dating curve

Nothin' much

Unii au impresia ca Botosani e un judet prin vestul tarii, altii stiu ca e pe undeva prin nord, iar altii au impresia ca orasul Botosani e un fel de sat in care noi ne deplasam cu carutele pe ulite. Nu e chiar asa. E drept ca la un moment dat a fost un reportaj pe Prima in care s-a spus ca numarul carutelor din judet il depaseste pe cel al masinilor, dar totusi e o zona predominant rurala. Orasul insa, nu e chiar atat de inapoiat pe cat s-ar crede. Avem drumuri, cluburi, semafoare, filarmonica, teatru, cinematografe (inchise majoritatea), complexe comerciale ce aduc a mall-uri, iar in curand si un mall cu movieplex, sens giratoriu (si ce sens giratoriu! :)) ), pietonal, spital de urgenta, bla bla. Neinteresant. Ati inteles voi.

Nu cred ca vroiam sa ajung undeva departe cu asta, doar ca ma mai conversam cu colegi de facultate si prieteni din Bucuresti care se uitau cam ciudat la mine cand le spuneam ca merg acasa; in Botosani, da. :) Dar mai amuzant este ca orasele universitare se golesc in perioada verii, iar distractia din Bucuresti se muta la mare. Pe cand prietenii mei la 10 erau deja acasa, eu de abia incepeam sa ma distrez la ora aia. Imi place sa vin acasa, mai ales in vacante, cand ne adunam toti fostii colegi. Acum nu mai e ca in liceu, nu mai primesti intrebari de genul "la cat vii? unde te duci? cu cine? ai grija cat bei" E alta viata... and it's fun. Dar parca tot mi-e dor de perioada majoratelor si cu siguranta as retrai liceul inca o data. Putin altfel. :)

Prin asta vroiam sa spun ca nu am avut nici timp si nici idei sa mai scriu pe blog in ultimul timp, dar m-a obsedat totusi o idee.

Cineva m-a intrebat la mare ce super putere as vrea sa am. Am observat ulterior ca exista niste tipologii si unele raspunsuri-cliseu la intrebarea asta. Cred ca e efectul filmelor americane. Eu am raspuns ca as vrea sa fiu invizibila sau sa citesc gandurile altora. Dar cred ca a doua o bate pe prima.

Super puterea de a citi gandurile as spune ca se manifesta in doua etape. Mai intai este o etapa benefica in care toata curiozitatea iti este satisfacuta, etapa careia ii urmeaza cea de... disperare? Probabil exista un motiv pentru care gandurile noastre nu pot fi auzite. Devii neputincios la un moment dat in fata gandurilor bolnave auzite la nimereala cand mergi pe strada si vei fi un adept clar al ideii "Lumea asta se duce dracului".

Cu cati oameni ai mai vorbi daca ai sti ce cred despre tine cu adevarat? Sau... cu cati oameni ai mai vorbi daca ai sti adevarul despre ei?

Cred ca orice persoana, oricat de deschisa ar fi, are macar un secret. Am dat peste site-urile PostSecret si Secret Chest. Citind, observ ca exista multe confesiuni si situatii care se repeta, dar pentru care oamenii nu sunt pregatiti a le dezvalui. Natura umana...

Hehe

Ah, ce imi plac glumele cu bloguri. :)

James Zabiela, part 3

Din nou la Zabiela. Nu prea mai are rost sa spun cat de tare e, fiindca nu s-a dat pe minimal, fiindca pune pasiune in ceea ce face, se distreaza la pupitru la fel de mult cat te distrezi tu in fata lui dansand, nu isi baga picioarele in mixat, bla bla, bla bla.

Incalzirea a fost facuta de Pagal. Nu a fost foarte rau, am suportat. Ne, hai ca a fost bine. A mers de warm-up. Dar nu intelegeam ce e cu colierul de la gatul lui. Probabil incearca lucruri noi impreuna cu Cosmina. :)

Data trecuta cand am fost la Zabiela citisem pe blogul unui tip, blog pe care normal ca nu il mai gasesc acum, ca el nu are chef sa mearga, avand in vedere ca multimea va fi formata din fete care nu au nici o treaba cu muzica, venite special pentru un fatalau. Ceva pe aproape. Asa ca acum am fost foarte atenta la multime, care era formata din foarte multi tarani aflati pur si simplu in aceasta perioada prin Mamaia si au zis sa incerce intr-o vineri seara Mania. Multi erau imbracati in outfitul de manelist si chiar se suiau pe boxa sa danseze, numai ca ei dansau pe cu totul alte ritmuri si piese, ca nu se prea sincronizau cu ce se auzea. Dadeau tipic din maini ca pe manele, in stilul adierii vantului. Nu stiu cum se numeste stilul de dans, dar ar trebui studiat la 'Dansez pentru tine'. Apoi, mai erau cativa pe care ii cam enerva inghesuiala si pur si simplu se aruncau in multime, apoi isi pasau pastile intre ei... yeah... the clubbing scene. Ca sa nu mai spun ca desi pe cubul drept dansa o tipa, iar pe cubul stang un tip, cand te intoarceai sa te uiti la multime, observai ca toti tipii se uitau la exemplarul masculin. Huh! :))

Petrecerea din punct de vedere muzical a fost super tare. Intotdeauna este, de fapt. Deja nu mai am probleme sa ma detasez de multime si sa dansez in lumea mea, oricati lameri ar fi sa ma imbranceasca cu coatele sau cine stie ce altceva sa faca.

Playlistul a adus cu sine The Cure - Lullaby, Daft Punk - Harder, Better, Faster, Stronger + creatii proprii, cum ar fi Human sau Phaser. Pentru mine punctul culminant a fost cand a bagat Junior Boys - In The Morning. Adoram piesa asta inca de cand a aparut Gabriel and Dresden - live @ HouseNation [15.07.2007] si m-a bagat in extaz. Vai, super mijto. Aparent atunci cand ma impresioneaza vreo piesa, prima oara in club o aud la Zabiela. Asa s-a intamplat si cu Chemical Brothers - Electronic Battle Weapon 8 sau Saturate, cum e trecuta pe album. Sheer joy.

Chiar imi pare rau ca nu am prins show-ul inaintea caruia isi pierduse geanta cu vinilurile la aeroport si a mixat de pe cd-uri Prodigy, Blur, Hybrid. Cel putin Prodigy mixat de Zabiela nu stiu daca imi va mai fi dat sa vad. :)

Stau si ma gandesc acum daca la fiecare gig scrie pe moment pe laptop "thank you :)))))" sau are un fisier salvat pe desktop. Dar de fiecare data spun, cel putin in gand, "No, thank you!" :))

Cred ca cea mai mare victorie a fost sa o duc pe Ruxi la Zabiela. Ruxi - mare iubitoare de muzica populara, o Marioara Murarescu in devenire, amatoare de jazz si plimbari nocturne. Iar eu am reusit sa o aduc intr-un club. Ma gandeam ca nu ii va placea, dar m-a impresionat in mod placut ca a rezistat eroic muzicii, de la intrarea in club pana la 8 dimineata. A dansat in continuu, nu s-a lasat doborata de nimic, nici de oamenii care o calcau in picioare sau pe picioare, mai ales de mine. :))

Desi tot liceul m-am chinuit sa ajung in Bucuresti la show-urile Zabiela, niciodata nu reuseam, intooootdeauna intervenea ceva. De abia la facultate am inceput sa merg. Prima data a fost in Mania. Am ramas marcata pe viata. Se vede. Daca aveam atunci blog, ar fi fost un post interesant. A doua oara in Kristal, din nou impresionata, am luat autograf. Stie toata lumea povestea cu "I faced the fucking bodyguards, I screamed 'dudeeee' and dude turned around to sign my flyer." Acum, am ajuns la stadiul in care am facut fotografie cu el. Data viitoare probabil vom face schimb de adrese sa corespondam. Nu as vrea sa merg cu imaginatia prea departe. :))

Stiind ca bodyguarzii din Mania sunt cam scarbe, am zis sa nu imi iau aparatul si chiar ma felicitam pentru decizie dupa ce am vazut la intrare ca e interzis cu aparate foto. Dar nooo, fix acum nu mai erau handramalele alea de bodyguarzi care sa te ameninte ca-ti sparg telefonul daca mai faci poze dj-ului. Cand a coborat Zabiela in multime, a trebuit sa ma rog de un necunoscut sa imi faca poza si sa il bat la cap pe mess sa mi-o trimita. :) Si oricat de prost ar fi iesit poza, macar am poza cu Zabiela.


Penal mi s-a parut ca era pe acolo un tip blond cu parul lung care aducea a Zabi in sinea lui, numai ca era imbracat ca un manelist notoriu cu ciocate and stuff, iar la sfarsit un prieten i-a spus tipului "Go take a picture with him, he looks just like you". Da, da, penal. Sunt curioasa daca macar stia cum il chema pe dj. :))

Ce imi pare rau acum este ca atunci cand am iesit din club la 8, nu m-am dus sa imi inmoi picioarele obosite si chinuite in apa rece a marii. Vroiam sa imi fac o traditie din asta, de fiecare data cand merg la Zabiela in Mania. :))) Eu si ideile mele tampite.






Vestea buna este ca Zabiela se intoarce pe 5 octombrie in Kristal. Si va fi o luna de pomina, fiindca:

5 octombrie - James Zabiela @ Kristal
6 octombrie - Ellen Allien & Apparat @ Session (Hmm, Session, interesting, nu am mai fost pe acolo)
20 octombrie - in primul rand, My B'Day @ ??? (glumesc, asta e petrecere privata :), si apoi The Chemical Brothers @ Sala Polivalenta, pentru prima oara in Romania

Hai-hui pe cupoane de calatorie

Ma fascineaza mersul cu trenul, fiindca nu stii niciodata peste cine vei da in urmatoarea calatorie. In ultima luna am mers cu trenul de mi-au iesit kilometrii pe ochi, drumuri in care am cunoscut lume diversa.

IC, Bucuresti - Suceava - am mers cu un barbat de vreo 40 de ani, muncitor pe santier prin Spania, a carui tata tocmai murise si probabil evenimentul emotionant l-a facut sa tina monoloage intregi cu vorbe de duh, experiente de viata si sfaturi moralizatoare, intre care mai adauga si momente de gandire marcate de interjectii, cum ar fi "hmmm". Chiar profund.

R, Botosani - Bucuresti - veterani de razboi convinsi ca tara asta se duce dracului

R, Bucuresti - Costinesti - poate ziua de marti nu a fost cea mai buna alegere de a pleca spre mare, dat fiind faptul ca am nimerit intr-un tren plin cu copii. Si nici locurile la comun, necompartimentate, nu au ajutat; cum incepea un copil sa urle, incepeau toti. Asta a durat doar 5-6 ore

P, Costinesti - Constanta - o familie cu copil in clasa a 10-a sau a 11-a, ceva in genul. Cred ca diferenta de varsta dintre mine si sotii aia, m-au facut sa par in ochii lor o mare curiozitate, ca m-au trecut prin tot felul de intrebari de genul "de unde sunt", "unde invat", "unde ma duc", "ce sunt parintii", "ce mananc", "daca mi-e frica cand merg in club", "daca nu ma deranjeaza fumul de tigara din club"... bla bla, aveau ei diverse curiozitati. Si asta nu e tot, vazandu-ma ca fac poze cu apusul pe Techirghiol, imi spuneau ca si-au uitat acasa camera si sa le trimit eu pozele mele. Politicoasa, le-am spus sa imi dea o adresa de mail si logic ca mi-au dat id-ul de mess al fiului. Ma gandeam ca indirect, parintii aia mi-au facut lipeala cu copilul lor. :)))

P, Constanta - Costinesti - minimalisti de la Sunwaves care se asteptau sa rezolve cu nashul, dar mare le-a fost surpriza cand nashul a mai venit cu niste musafiri, adica garda si a trebuit sa pun bani cu o tipa sa plateasca macar un bilet cu amenda

P, Costinesti - Constanta - racheti cu tatuaje dubioase si briceag in mana. Ulterior, mi s-a explicat ca astia sunt simpli borfasi. Rachetii adevarati nu prea ies in evidenta, dar te pot rupe in bataie cand te astepti mai putin. Eh, de ajuns cu filosofia racket-ilor. :))

R, Constanta - Bucuresti - aici am cunoscut oameni de la Academie care facusera practica pe la mare. Ar fi o chestie sa ma trimita si pe mine facultatea vara sa tin contabilitatea in vreun club ceva pe la mare, Mania n-ar strica. :))

IC, Bucuresti - Suceava - ceva romani stabiliti in State

A, Veresti - Constanta - asta cred ca a fost cea mai palpitanta calatorie. 9 ore intr-un accelerat jegos cu compartimente de 8 locuri in care usile nu se inchid bine si nimic nu merge. Chiar ma gandesc acum, fiind vara, nu mai merge chiar atat de multa lume spre Bucuresti, sa spunem, fiindca acolo sunt garnituri mai noi. Apoi, spre mare, pe botosani - mangalia, sunt bagate doar 4 vagoane si nu cred ca ar muri sa puna niste garnituri mai ok, daca nu mai multe, ca si-asa ca e fulleala tot timpul, se merge si in picioare, se doarme si pe jos pe culoar, n-ai cum sa ajungi la baie. Si totusi botosani - mangalia e drum de 13 ore.

E inuman sa mergi 13 ore cu trenul pana la mare, chiar daca ai loc, si asta in cazul fericit in care nu exista intarzieri. Stai pe o bancheta jegoasa si lipicioasa inghesuit cu coatele de 3 persoane si inca de cativa din fata cu picioarele, ca nici nu ai unde sa te misti.

Acum sa povestesc despre calatoria in sine. Ca sa nu fac 13 ore, am zis ca il iau de la Veresti si fac doar 9. Nu am mers singura, ci cu o prietena cu care tot timpul am ghinion pe drumuri de astea lungi. De data aceasta a fost teribil, am mers 10 persoane intr-un compartiment de 8. Mie si 8 mi se pareau multi, dar 10? La un moment dat, dormeau 6 oameni pe o bancheta de 4 si se vedeau stropii de tranpiratie pe fruntile lor, dar si imbibate in textila si totusi cum incercam sa deschid un geam sau o usa, se auzea o voce ofticata de femeie ca pe ea o trage curentul. Adevaru-i ca la ce curent era acolo, puteau sa-si incarce si mobilul fetele. Pfoaaaai cate injuraturi imi treceau prin minte.

Persoanele astea de care vorbesc chiar erau de la tara. Pentru ei trecerea de la caruta la tren reprezenta un lux pe care si-l permit o data pe an. Din tot grupul ala, m-au fascinat baba supraponderala cu fiicele ei, pe care le astepta acelasi viitor, cel mai probabil, si cealalta persoana adulta, o femeie la vreo 40 de ani, as spune, cu mai mult par facial pe fata decat ambii ei fii. Avea femeia aia o mustata de zici ca era militar in termen. Dumnezeule.

Cum spuneam, pentru femeile astea, trenul reprezenta un lux. Una dintre ele chiar se descaltase sa simta podeaua cu talpile goale. Brrrrr... si mai si dormea cu fata lipita de perdeaua CFR. Ma gandesc ca eu totusi am mai mers la viata mea cu trenul si am vazut multe, de la sobolani morti si vagabonzi dormind pe bancheta pana la voma prelingandu-sa pe geam. Nu trebuie sa vad si altele ca sa imi imaginez ca pe tren poti da peste orice si totul e 110% jeg.

Nah, pana la urma, totusi copiii aratau decent, pacat de cele 2 babe care trageau familia in jos. In locul lor, mi-ar fi fost rusine sa imi aduc prietenii acasa. Cred ca deja sunt prea rea si am trecut de nivelul meu de toleranta. Ah, dar v-am mai spus ca baba aia supraponderala se scarpina in locuri mistice? Brrrr... iar cand s-au ridicat la un moment dat sa isi ia ceva din bagaj aveam maaaari emotii, mi-era frica sa nu scoata slanina cu ceapa sau ceva. Dar nu, nu, erau doar covrigei.



P, Constanta - Mangalia - Nimic notabil

A, Mangalia - Botosani - 13 ore de glorie. De cum am intrat in compartiment, 2 tipi m-au luat la intrebari "Singurica?" Eh, desi pareau ei jmecherasi, pana la urma s-a dovedit chiar ok sa cad cu ei in compartiment. In tren era fulleala, multi oameni nu aveau locuri. Insa la buzau jumatate de compartiment de la noi s-a dat jos, iar tipii au tras perdelele si cand intreba lumea daca s-a mai eliberat vreun loc ei spuneau nu, ca persoanele sunt la o tigara si asa am ajuns sa dorm lejer pe 2 locuri tot drumul, ca doar la mare nu mergi sa dormi, macar sa dormi pe tren. Profiti de jumatatea aia de zi cat mergi pe tren. :) Totusi a fost usor marlanesc, fiindca afara oameni dormeau pe jos pe culoar. Si aici intervin mai multe chestii. Daca vroiau sa fie siguri ca merg cu loc, puteau sa-si ia biletele mai devreme. Apoi, ei cand cumpara biletul, li se spune ca nu au loc. Deci isi asuma responsabilitatile. Bla bla.



Cam atat despre calatoriile pe cupoane de calatorie cu 50% reducere. Acum urmeaza 2 saptamani de stat la 476 km departare de Bucuresti. Hey now, now.

One + One - One = Zabiela = The One

110% sigura, cu bilet de tren in buzunar, ne vedem vineri la Zabiela in Mania. :) Alte cuvinte nu isi mai au rostul. Ah, ba da, Seaman nu merita. Sau poate nu a meritat doar cand am fost eu. Oricum, i-a trecut demult valul.

Hai la mare, hai in club.

God save the motherfuckin' Queen

People say that if you want something badly enough, the forces of the Universe conspire in helping you achieve that one thing. Actually, Paulo Coelho said it. Screw him, but he was right.

It started from a friend, this madness. In the beginning i was in love with the Union Jack. I find it fascinating how the story of the Kingdom reflects in the flag, in the way that those crosses unite just like the states did, centuries ago. You have St. George, the patron saint of England, St. Patrick for Ireland and Saint Andrew for Scotland.

Being so fascinated by it, my brother bought me an exposition flag which I wore on many occasions pinned down to my boxers. Few people knew, the rest thought it was a bloody skirt. :))) My collection soon enriched with a new piece, the St. George. Needless to say that I'd rather beat you to death than let you take one of them from me.

Of course, there are many other things that make me adore the Kingdom... there's the accent, the punkers, the underground scene, James Zabiela, Radio 1, double deckers, Ferris wheels, the changing of the guards, Shakespeare, the Queen, kilts, bla bla bla bla.

Last year I visited Paris for one week and it was very frustrating knowing that I was less than 3 hours away from London and I couldn't go there because they had this problem with Romanians.

But now, everything is fine, everything is great, the time has come and in a month or so I will be walking on the streets of London.

Don't be jealous of me. :)

Omul nimanui

Deschidem winampul, punem pesa, Ellen Allien & Apparat - Leave Me Alone, ne asezam comod, luam o gura de Cola si incepem...

A trecut peste o saptamana de cand nu am mai scris, dar lumea tot a ajuns la mine pe blog, cea mai frecventa cautare din ultimele 7 zile fiind adina. Pe mine ma cautati? :) Reciteam posturile vechi si nu imi placea nimic din ce am scris. Voi de ce imi cititi blogul? :))

Toata lumea ma intreaba cum a fost la mare si deja am povestit de atatea ori ca m-am plictisit. Cea mai penala faza cred ca a fost ca mi-am scapat periuta de dinti in wc. In momentul asta simt ca scriu un blog de genul "M-am trezit dimineata si am mancat branza". Ma rog. Pana la urma mi-a scos cineva periuta fiindca vroia sa se pise. :)

In Bucuresti ajunsa luni seara, ma simteam fix ca omul nimanui... mergeam spre casa prin ploaie in pantaloni scurti, fiindca nu era de ajuns ca aveam febra, imi curgeau mucii ca la arteziene, servetele nu mai aveam si nici bani. Hainele de pe mine si din bagaj erau jegoase, nu ma mai spalasem pe dinti de o zi si mergeam in mana cu o pereche de adidasi uzi, fiindca ma luase prin surprindere un val pe plaja.

Mai palpitant cred ca a fost totusi la Sunwaves. Asteptasem destul de mult sa merg la festival sa il vad pe Howells, dar pula. Prietenii mei nu au mai venit (Thanks a lot, Cerno! :) si am ajuns intr-o gasca minimal. Mai intai in cortul unde punea Raresh si intotdeauna respect pt Raresh. :) Apoi la Magda, care trebuie sa recunosc ca m-a impresionat. Fata de data trecuta cand am fost, cand m-am plictisit atat de tare incat am simtit nevoia sa plec la o shaorma, de data asta, desi aveam febra, ma dureau toti muschii de pe mine si nu stiam pe ce lume sunt, tot nu puteam sta locului. Foarte frumos. Heartthrob asta... ma cam plictisea, nu ma impresiona cu nimic, asa ca de pe aici am iesit din cort si zaceam in lumea mea pe sezlong pe afara numarand minutele pana cand incepeau sa circule kkturile alea de maxi-taxi-uri, injurand ca ma aflam la dracu in praznic, nu stiam ce e cu mine, nu stiam pe nimeni si nu aveam unde sa ma duc. Acum parca ma oftic. Practic am ratat evenimentul anului. Atatia dj pe acolo in cele 4 corturi, iar eu am vazut doar 3. De fapt 4, ca sa-l pun si pe Ali Nasser. :)

Pe la 4,30 am plecat spre Constanta cu Saddie, iar de acolo a fost destul de dubios, fiindca am ramas singura. Prin parcarea garii deja ma racolase unul, trenul venea intr-o ora, gara era plina de boschetari si politisti, iar eu stateam singura printr-un grup de minimalisti.

Zilele astea am socializat cu o tona de lume pe trenuri... de la minimalisti sau familisti care imi faceau lipeala cu copilul lor de a 10-a pana la racheti cu tatuaje dubioase si briceag in mana. Cred ca cea mai tare replica de agatat auzita a fost "Iisus vrea sa impartim aceasta bere", iar tipul s-a trecut la mine in tel "Isus". :))) Buna treaba.

In rest, tequilla a fost a doua mea natura. Cu lamai cumparate la 2 noaptea din piata, taiate pe taraba si shot-uri baute pe malul marii ca sefii de pe sezlong, luate cu sare pentru muraturi. Viata... :)))

Acum am o stare de kkt. Cumva sunt deprimata, cumva am nervi, cumva nu imi pasa, cumva... ce dracu am? O fi de la raceala... o fi de la vreme...



Apusul pe Lacul Techirghiol.